În căutare de investitori, primarul PSD Luca Mălăiescu îl felicită pe primarul PNL Nelu Popa!

Sunt multe orașe în ţară care au depins economic de combinate industriale și au reușit să se reinventeze. Nu este și cazul orașului Oțelu Roșu, deși deschidere din partea administrației publice locale pentru noi investitori a fost tot timpul. Primarul Luca Mălăiescu ţine să îl felicite însă pe omologul său de la Reşiţa, Nelu Popa, pentru un proiect care a prins viaţă toamna trecută, într-un oraş aflat de asemenea în căutarea unei noi identităţi economice.

Prezent în studioul Express de Banat, primarul Luca Mălăiescu a apreciat că, pentru Combinatul Metalurgic, conducerea Mechel a luat o decizie foarte interesantă, care ar putea ajuta comunitatea de pe Valea Bistrei, pe termen mediu și lung.

„Conducerea a dorit să vândă sau să închirieze combinatul, dar nu a reușit și cred că șansele de a reuși sunt foarte mici și datorită faptului că la început de mileniu III nu mai este aceeași situație ca în 1985, de exemplu. Cererea pe piață a produsului metalurgic finit a scăzut. Asia s-a dezvoltat foarte mult, în Iran în ultimii doi ani a fost construit un combinat foarte mare care asigură piața din zonă, o zonă în care noi exportam foarte mult înainte. Pentru viitorul apropiat există o hotărâre a Consiliului de Administrație Mechel să închirieze sau să vândă halele vechi pe bucăți sau, de ce nu?, chiar parcele de pământ din cele 67 de hectare cât deține compania”, ne-a precizat primarul Luca Mălăiescu, care a mai adăugat că această idee cu platforma industrială a fost aplicată la Câmpia Turzii, în urmă cu ceva ani, și astfel s-au creat foarte multe locuri de muncă, 10 societăți desfășurându-și activitatea pe această platformă a combinatului.

Provenind din mediul de afaceri, primarul orașului Oțelu Roșu spune că forță de muncă este pe Valea Bistrei și că, prin această decizie a conducerii Mechel, orașul este deschis investitorilor.

„Forță de muncă există, dar vor trebui calificări pe domeniile care se vor cere. Acum se vede efectul desființării școlilor profesionale în anul 2005 și acesta va fi din ce în ce mai acut. Eu îl felicit pe Nelu Popa, care are deschidere la Reșița spre acest domeniu. Și el provine din mediul de afaceri și știe că forța de muncă calificată înseamnă foarte mult la ora actuală pentru România, nu numai pentru județul Caraș-Severin”, declară pentru Express de Banat primarul orașului Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu. Acesta s-a referit, evident, la Şcoala Duală Reşiţeană, proiect iniţiat de primarul Nelu Popa şi pus în practică la startul anului școlar 2017-2018.

Interviul integral cu primarul Luca Mălăiescu, realizat în redacţia Express de Banat:

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Luca Mălăiescu, față în față cu Dan Popoviciu, live, de la ora 20.00!

Primarul social-democrat care a avut mereu curajul să pună punctul pe i, ignorând directivele de partid, vine în această seară în Redacția Express de Banat. Luca Mălăiescu, față în față cu Dan Popoviciu, live, de la ora 20.00!

Gepostet von Express de Banat am Dienstag, 27. Februar 2018

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/