În Caraș-Severin pute tot mai tare! Până să intrăm în civilizație, ascundem gunoiul sub preș!

Uniunea Europeană ne trimite sute de milioane de euro să pășim și noi în lumea civilizată, numai că socotelile de la Bruxelles nu sunt valabile și în Caraș-Severin. După proiectul de modernizare și extindere a rețelelor de apă și canalizare, acum ridică mari probleme și gestionarea deșeurilor!

Toți primarii și directorii Ecologica au fost convocați de urgență în cursul zilei de marți la Consiliul Județean, pentru că în scurt timp niciun transport de gunoi nu va mai ajunge la stația de sortare de la Lupac și de aici mai departe la Vulcan sau la alt centru omologat din țară. Situația e destul de complicată și are soluții puține de rezolvare, iar acestea sunt destul de costisitoare. S-a ajuns aici în primul rând pentru că s-a depășit termenul de finalizare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor din Caraș-Severin. Mai exact, acel deponeu ecologic care se ridică la Lupac și în care, din această iarnă, ar fi trebuit să ajungă tot gunoiul din județ. Se poate invoca totodată și ghinionul, pentru că pierderea unei vieți omenești a dus la neînțelegeri și la ruperea contractului care însemna rezolvarea problemei deșeurilor până când deponeul de la Lupac va fi funcțional.

Închiderea prematură a tuturor gropilor de gunoi din Caraș-Severin nu a generat până acum probleme deosebite pentru că ADI Intercom Deșeuri a contractat servicii de colectare și transport de la asocierea de firme SC Green Ecobauer Reșița – SC Salprest Rampa Cluj. Sistemul de funcționare e simplu. Operatorii strâng deșeurile, le duc la stația de sortare a Green Ecobauer, care la rândul ei le duce mai departe la deponeul de la Vulcan. „Contractul era valabil până la finalizarea deponeului ecologic de la Lupac. Prima problemă este că în 31 octombrie trebuia să fie finalizat acest Centru de Management Integrat al Deșeurilor din Caraș-Severin, ceea ce nu ține de noi, de ADI Intercom Deșeuri. ADI nu are rol în gestionarea deșeurilor, ci de monitorizare. Noi ne ocupăm doar de monitorizarea operatorilor, nu noi dăm banii, rolul nostru este, practic, după implementarea proiectului, adică de anul viitor, din 30 iunie 2016”, a explicat Daniel Borduz, directorul ADI Intercom Deșeuri.

Nu mai vor gunoiul din Caraș-Severin!

A doua problemă este legată de asocierea dintre firmele Green Ecobauer și Salprest Rampa. Administratorul acesteia din urmă a decedat, iar succesorii lui nu se înțeleg și au ajuns la proces. „Ne-au trimis o hârtie prin care ne anunță că nu se mai licențiază și că ies din asocierea cu Green Ecobauer. Automat, contractul nostru cu Green Ecobauer se încheie. Noi nu putem continua activitatea cu Green Ecobauer pentru că nu sunt licențiați, ei funcționau în asociere cu firma din Cluj, care deținea licență pentru transport și depozitare deșeuri. Contractul pe care îl aveam cu ei încetează începând cu 30 noiembrie!”, a mai spus Borduz. Care sunt consecințele a explicat pentru expressdebanat.ro tot directorul ADI Intercom Deșeuri: „Fiecare unitate administrativ teritorială (UAT) trebuie să găsească o soluție unde să ducă gunoiul până va fi gata groapa ecologică. Poate fi gata în aprilie, când se vor face niște teste. Până atunci, toate UAT-urile vor trebui să se descurce, să găsească alternative. Ar fi Halânca sau Vulcan, în Mehedinți, respectiv Hunedoara. Aceste două gropi sunt deschide și mai pot primi deșeuri”.

Să caute alt operator!

Situația în care s-a ajuns nemulțumește pe toată lumea. Primarii așteaptă soluții de la ADI Intercom Deșeuri susținând că nu pot suporta costurile pe care le-ar presupune contractarea directă de către UAT-uri a unor astfel de servicii de la firme aflate la sute de kilometri. Primarul Reșiței, Mihai Stepanescu, este doar unul dintre ei. „Am analizat câteva informări în cadrul ședinței extraordinare, iar una dintre acestea se referă la faptul că nu mai putem depozita gunoiul în Dealul Lupacului după data de 1 decembrie. Până atunci, este obligația ADI, acea asociație împuternicită la nivel județean, să găsească forme de exprimare și să nu avem probleme în acest sens după data menționată. Am informat consilierii, urmează o perioadă de analiză și de concluzii în acest sens. Firmele respective sunt alese de ADI. Până pe data de 1 are sarcina de a găsi un alt operator autorizat în condițiile legii”, a afirmat Stepanescu.

Soluția nu e la ADI!

Daniel Borduz îl contrazice pe primarul Reșiței și spune că procedura nu numai că pune în dificultate ADI, dar face total neatractivă pentru operatori cererea de ofertă, care ar fi valabilă doar pentru câteva luni. Cu alte cuvinte, nu ar fi profitabilă pentru nicio firmă. În plus, până la atribuirea contractului ar dura câteva luni, timp în care gunoiul nu ar fi ridicat de nimeni! „Acum, noi nu avem o bază legală să delegăm altei firmei cei 3.000 de metri pătrați să colecteze tot deșeul din județ și să-l transporte. Asta va cădea în seama autorităților locale, a UAT-urilor. Noi am găsit portița legală de a le delega direct, am uzitat o dată de asta, acum nu mai există această variantă. Nu mai putem delega direct, ci ar trebui să scoatem la licitație oferta de servicii, numai că există deja scoasă pe SEAP de către Consiliul Județean. Nu mai putem scoate și noi același lucru. Oricum, procedura ar fi foarte complicată. După estimările noastre, toate procedurile legale le-am termina cel mai devreme în februarie – martie. Păi ce operator ar veni pentru trei luni, cât ar dura până la deschiderea deponeului de la Lupac, în condițiile în care ar trebui să investească vreo 100.000 de euro?!”, a replicat Borduz.

Costuri cu 50 la sută mai mari!

Contractarea directă a unor astfel de servicii de către UAT-uri presupune costuri mult mai ridicate, după cum explică John Gavrilescu, directorul Ecologica Oravița, spre exemplu: „Prima variantă ar fi să plătească primăriile transportul și taxa de depozitare la Vulcan și să se găsească o firmă care să asigure transportul. Costurile vor crește cu aproximativ 50 la sută, ceea ce va fi o problemă. Până la Vulcan sunt totuși 250 de kilometri, nu sunt deloc cheltuieli mici. Noi, la Ecologica, nu avem mașini cu care să ducem deșeurile pe distanțe atât de mari, deci nu va fi deloc simplu”.

Se vor aduna munți de gunoaie în Caraș-Severin? Se vor găsi soluții? Va fi funcțional la data estimată și avansată de managerul de proiect deponeul de la Lupac? Sunt întrebări la care nimeni nu poate da deocamdată un răspuns. Cert este că deja miroase urât. Să nu cumva să pută și mai tare!