IMM-urile primesc finanțări nerambursabile pentru participarea la târguri și expoziții

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, Ordonanța de Urgență privind Programul de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, destinat promovării individuale a întreprinderilor mici și mijlocii.

Programul, informează Mediafax, facilitează promovarea produselor şi serviciilor IMM-urilor pe pieţele externe, stimulând comunicarea şi parteneriatul în afaceri și pregătind întreprinzătorul în domeniul tehnicilor de promovare pe noi piețe.

În cadrul programului, fiecare beneficiar poate obţine pe parcursul unui an maximum 50.000 de lei, sumă nerambursabilă. Anual, se estimează un număr de maxim 500 de beneficiari, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Prin alocaţie financiară nerambursabilă, programul susţine următoarele tipuri de activităţi:
– Participări la târguri şi expoziţii internaţionale, organizate în străinătate, cu stand propriu;
– Participări la misiuni economice organizate în străinătate;
– Crearea identității vizuale a unei firme (marcă, siglă, slogan);
– Realizarea unui site pe Internet/aplicaţie pentru mobil, pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor promovate, în limba română şi cel puţin într-o limbă de circulaţie internaţională;
– Participări la cursuri de pregătire, în ţară şi/sau în străinătate, în domeniul tehnicilor de promovare a produselor/serviciilor pe noi pieţe;
– Documentare de piaţă şi alte tipuri de activităţi de promovare şi susţinere a internaţionalizării.

„Un procent de 4,67 din IMM-urile româneşti au activităţi de export, România situându-se la mai putin de jumătate din media europeană. Consider că este momentul ca România să facă față competiției globale și cred că acest program oferă sprijin real în domeniu”, a spus ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Florin Jianu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/