Ileana Rotaru face apel la unitate. Perpetuarea etichetărilor rasiste nu ne avantajează!

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Prezentă în redacția Express de Banat, prof. univ. dr. Ileana Rotaru a vorbit despre felul în care etniile majoritare se raportează la cele minoritare, în special la cea de romi. Sociologul a subliniat că acum, în anul în care sărbătorim centenarul Unirii, ar trebui să fim și noi mai uniți.

„Aceste abordări poate sunt rezultatul unor reprezentări sociale ascunse la adresa unor etnii sau a unor categorii de persoane, poate este o chestiune legată de lipsa de educaţie şi de folosire a termenilor într-un mod propriu, şi mă refer aici la discursul premierei. Dar, ne legăm din nou de nişte prezentări sociale la adresa unor etnii de pe teritorul României și nu cred că la 100 de ani de când sărbătorim Unirea, Centenarul Marii Uniri, sunt încărcături tradiţionale afective valorice atât de profunde, în special în zona aceasta multiculturală a Banatului, în Reşiţa, unde am trecut de la deportările etinicilor germani, până la coexistenţa cu alte etnii, maghiari, cehi şi aşa mai departe… Faptul că aceşti copii, şi cred că aşa ar trebui văzută situaţia, că nişte copii au vandalizat un autobuz, ceea ce am mai spus, deci acest fapt este de blamat. Şi oricărui cetăţean, cred că şi părinţilor acestor copii le-ar părea rău că au făcut această chestiune, dacă i-ar găsi cineva şi i-ar trage la răspundere”, a comentat Ileana Rotaru o postare rasistă de pe o rețea de socializare.

STPT job 1000x200

„Perpetuarea acestor etichetări, mai spune sociologul, nu cred că ne avantajează. În Reşiţa, şi asta o ştiu din experienţă şi din studiul efectuat anul trecut pentru Grupul de Acţiune Locală din Reşiţa, există şase zone urbane marginalizate care vor primi finanţare şi asupra cărora municipalitatea noastră se va apleca, cu preponderenţă în următorii ani, prin proiecte de  infrastructură şi de dezvoltare urbană. Prin urmare, nu cred că este nevoie în momentul de faţă să accentuăm această problemă care, în mod normal, este nefirească şi nu ar trebui să existe”. Ileana Rotaru îndeamnă nu numai la unitate în rândul tuturor românilor, ci și în rândul tuturor etniilor din România, fie ele majoritare, fie minoritare.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/