Iepuraşul Rotaract vine în Parcul Tricolorului

Clubul Rotaract, alături de membri ai Rotary şi Interact, îl aduce pe Iepuraş aproape de copii. Sâmbătă, 7 aprilie, o acţiune plină de culoare şi veselie va avea loc în Parcul Tricolorului, pentru a întâmpina cum se cuvine Sărbătorile Pascale.

Clubul Rotaract invită copiii, părinţii şi bunicii să petreacă o după-amiază de sâmbătă în parc, alături de iepuraş. Acţiunea organizată în parteneriat cu Primăria Reşiţa începe la ora 15.30. Cei prezenţi se vor putea delecta cu plăcinte cu brânză şi mere şi vor putea cumpăra diferite obiecte decorative specifice Sărbătorilor Pascale.

Cea mai atractivă parte a evenimentului vor fi însă concursurile organizate special pentru copii. Cei mai talentaţi micuţi la desen şi pictat ouă vor fi premiaţi. Printre activităţile disctractive pregătite de rotaractieni şi Iepuraş se numără şi o tombolă cu premii, face-painting, cântece şi jocuri.