Iancu Muhu jr. loveşte mişeleşte! Victima, în stare gravă!

Un bărbat de 35 de ani din Reşiţa a ajuns de urgenţă la Spitalul Judeţean din Timişoara după ce a mâncat o bătaie cruntă de la fiul liderului sindical Iancu Muhu. La mijloc e o femeie!

Cel puţin aşa susţine Cristi Olah, care, la miezul nopţii de duminică spre luni, a ajuns direct la spital după ce a petrecut cu prietenii într-un local din centrul Reşiţei. ,,Stăteam la masă, eram mai mulţi prieteni, am băut şi, la un moment dat, Muhu (foto) a plecat de la masă. Apoi a venit şi a început să mă lovească din spate. Era aproximativ 1.30. În local s-a întâmplat, eram la masă. M-a lovit cu picioarele şi pumnii. Apoi l-au scos afară. Sunt chestii mai vechi. S-a îmbătat. Până atunci am vorbit, a fost totul ok!”, a povestit Olah de pe patul de spital. Martori ai evenimentului susţin că, după ce a fost scos afară de patronul localului respectiv, Muhu jr. l-ar fi aşteptat pe cel care a avut o poveste de dragoste cu fosta lui soţie. Când Olah a ieşit din local, Muhu l-ar fi lovit din nou, de data asta, mult mai violent. ,,Am fost dus la spital la Reşiţa. Apoi m-a adus ambulanţa la Timişoara, la Urgenţă, pentru că au spus că e ceva mai grav. Mi-au spus că se scurge un lichid de la creier, cu urechea stangă nu mai aud deloc”, a mai spus Cristi Olah.

Nu mai aude cu o ureche!
Cât timp va rămâne în spital, se va ocupa de tragerea la răspundere a lui Iancu Muhu jr. avocatul Cosmin Bolosin. ,,În cursul zilei de mâine vom depune plângere penală împotriva agresorului pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe, iar în cazul în care se va complica situaţia medicală a clientului meu vom depune plângere şi pentru altă infracţiune ce va rezulta din certificatul medico-legal ce-l vom ataşa la dosarul cauzei. Sunt nenumăraţi martori care pot confirma cele reclamate de clientul meu, dar vom solicita şi înregistrări video”, a declarat Bolosin pentru expressdebanat.ro.
N-a fost acolo!
Muhu jr. are o poziţie cel puţin ciudată faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse. ,,Nu am ce să comentez, mă aflam acasă şi gata. M-a văzut cineva?! Am fost eu acolo? Nu s-a întâmplat nimic. Am fost în oraş şi la ora 12 am fost acasă. Nu s-a întâmplat nimic, nu am fost implicat în nicio altercaţie, nimic, niciun eveniment. Omul are ceva mai demult cu mine şi nu ştiu ce vrea să rezolve cu toată treaba asta. Nu a fost nimic. Să mi se arate pe vreo înregistrare sau să se pună cineva în faţă. Bănuiesc că o să mă sune de la Poliţie dacă am fost acolo, să-mi ia o declaraţie. Am fost pe zi acolo, apoi am plecat acasă”, s-a apărat Muhu. Mai mult decât atât, acesta a încercat să caute o explicaţie pentru care Olah i-ar vrea răul. ,,El e un om care bea foarte mult. Acum câteva luni a picat în cap pe scări şi a vrut să dea în judecată proprietarii barului. Nu ştiu ce are el cu mine, nu pot să-mi dau seama. Nu am nicio treabă cu el. Nu am stat la nicio masă cu el. Când văd eu o înregistrare că am stat cu el la masă, atunci da. Eu nu am nicio treabă cu omul ăla. Nu pot să-mi dau seama ce are cu mine”, a mai spus Iancu Muhu jr.
Interesantă este şi poziţia proprietarului localului: ,,La noi nu a fost scandal, nu a fost nimeni bătut. În faţă, la restaurant, pe stradă a fost ceva bătaie, dar nu în local!”

gif card de energie dacus 1000x100

Foto: Facebook

Muzeul TM

Comments

  1. Marius says:

    Niciun comentariu pana acum? Spune ceva despre cat se implica resitenii…

    Felicitari pentru articol! Incepe sa-mi placa ziarul vostru.

    Daca e adevarat, marlanul asta merita sa-si vanda casa sa poata despagubi victima. Oare si cu sotia sa se comporta la fel?

    Asteptam updates.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/