Hurduzeu l-a trecut pe Vela la probleme extraordinare!

Liberalii s-au supărat din nou pe preşedintele Hurduzeu deoarece acesta l-ar fi lucrat încă o dată pe Marcel Vela și, în consecință, s-au abţinut de la vot la toate proiectele de hotărâre din această şedinţă.

Şedinţa Consiliului Judeţean Caraș-Severin de astăzi a început cu anunţul făcut de grupul politic PNL-UNPR că liderul de grup Jaro Marșalic este schimbat cu Cristian Gâfu. Noul lider de grup şi-a exprimat nemulţumirea că preşedintele Hurduzeu nu a inclus şi plângerea prealabilă a lui Marcel Vela pe ordinea de zi cu referire la excluderea sa din CJ. Asta deşi plângerea a fost trimisă încă de luni pe adresa forului judeţean.

Ion Marcel Vela anunțase la şedinţa din luna iulie că intenţionează să acţioneze în instanţă forul judeţean pentru a desfiinţa hotărârea prin care s-a luat act de demisia sa, fără ca acesta să-şi fi asumat în plen această demisie. Numai că, înainte de a se ajunge la instanţa de Contencios Administrativ a Tribunalului Caraş-Severin, procedura obligă consilierul judeţean nemulţumit să adreseze o plângere conducătorului instituţiei. Potrivit procedurii, Hurduzeu ar trebui să pună respectiva plângere prealabilă pe ordinea de zi pentru a fi analizată de plen. Numai că preşedintele şi secretarul judeţului nu s-au grăbit să facă acest lucru. Cei doi au motivat că ”sunt în termenul legal de soluţionare” şi că plângerea prealabilă va fi discutată într-o altă şedinţă, una extraordinară, căci următoarea ședință ordinară va avea loc abia în luna septembrie, ceea ce ar însemna depășirea termenului legal.

Liderul de grup PNL-UNPR, Cristian Gâfu, a mai întrebat despre situaţia vicepreşedintelui Mihai Bona, căruia UNPR i-a retras sprijinul politic înainte de fuziunea cu PMP. Hurduzeu a aruncat imediat responsabilitatea pe umerii prefectului, explicând că situaţia trebuie soluţionată prin ordin de prefect, că nu ţine în niciun fel de plenul Consiliului Judeţean.

Birocraţie nejustificată! Astfel au catalogat liberalii atitudinea președintelui Silviu Hurduzeu şi au anunţat că nu vor vota niciun proiect de pe ordinea de zi, ceea ce au şi făcut.

Tot astăzi au mai fost validaţi şi au depus jurământul doi consilieri judeţeni de la PSD şi UNPR. Deşi s-a luat act de demisia Valeriei Schelean, PNL nu a confirmat încă supleanţii din partea acestui partid.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/