Hurduzeu astupă toate gropile din mandatul lui Frunzăverde!

Spusele primarului din comuna Vermeș se confirmă. Drumul Județean 572 este tot mai aproape de normalitate, iar Consiliul Județean a reușit, într-un final, să-și îndrepte atenția spre o zonă pe care s-a tot bătut monedă ani de-a rândul.

A fost nevoie de aproape un deceniu pentru ca un drum de legătură între județele Caraș-Severin și Timiș să intre în atenția autorităților. Este vorba despre DJ 572 Berzovia-Vermeș, cel care a scos oameni în stradă în repetate rânduri și pentru care nu au existat niciodată fonduri. Drumul a fost însă un bun „aliat” în timpul campaniilor electorale, singurele perioade când oameni de seamă își aplecau atenția asupra lui.

Protestul de ieri, când zeci de conducători auto amenințau că vor bloca drumul, ajunși la limita răbdării, a adus cu sine o rază de speranță. Primarul Ion Iacob Damian a declarat că, după două mandate, se simte în sfârșit băgat în seamă. Noul Consiliu Județean se arată interesat de reabilitarea drumului, ba mai mult, s-au făcut deja primii pași în acest sens.

„În urma solicitării preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, pe DJ 572 a fost deja o comisie mixtă de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de la Compania Naţională de Investiţii şi de la alte instituţii abilitate din judeţ. Drept urmare, au fost deja depuse solicitări în vederea finanţării, mai ales că drumul a fost şi calamitat în urma celor mai recente inundaţii”, informează Consiliul Județean Caraș-Severin.

Același lucru l-a declarat ieri și primarul din Vermeș. „S-au făcut deja ridicări topo și, din câte știu, o să intre execuția cu proiectarea la un loc pe un tronson de 10 kilometri. Chiar sunt foarte mulțumit de noul Consiliu Județean, nu dau cu noroi în ceilalți, dar până acum nu am fost chemat și n-am fost contactat pentru acest drum. Am făcut nenumărate adrese, l-am cerut și în administrarea noastră, dar nu ni s-a dat. Dar acum chiar pot să vă spun că e un început. E tot drumul marcat până la limită cu județul Timiș. Acum așteptăm să vină și finanțarea”.

Vești bune se prefigurează și pentru alte drumuri din Caraș-Severin, date uitării până acum, dar care le scot peri albi șoferilor și le trimit mașinile în service. Noul Consiliu Județean are pus la punct un plan de „schimbare la față” a traficului din Caraș-Severin. „Conducerea Consiliului Judeţean cunoaşte starea drumurilor din Caraş-Severin, fapt pentru care, imediat după preluarea preşedinţiei de către Silviu Hurduzeu, domnia sa a solicitat inventarierea drumurilor şi efectuarea măsurătorilor topografice. În prezent, se lucrează la intabularea drumurilor, în vederea obţinerii extraselor de Carte Funciară (CF), necesare pentru a demonstra că proprietar pe drumuri este Consiliul Judeţean Caraş-Severin”, mai informează Palatul Administrativ.

CITEȘTE ȘI:

UPDATE. Proteste în comuna Vermeș! Starea proastă a drumului scoate oamenii în stradă!

Legați prin gropi de autostradă: „Parcă ai trece dintr-o zonă de război într-una de pace și liniște!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/