Hoţii nu dorm, dar poliţiştii le vin de hac

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Oamenii legii au desfăşurat astăzi o campanie de prevenire a furturilor din locuinţe. Poliţiştii au împărţit pliante şi sfaturi în centrul oraşului pentru a-i pune în gardă pe reşiţeni, astfel încât aceştia să nu devină victimele hoţilor. Acţiunile de acest fel continuă până în luna ianuarie.

Campania „Fii precaut! Hoţii nu dorm!” se desfăşoară la nivel naţional în perioada decembrie 2011- ianuarie 2012. La Reşiţa, specialişti din cadrul Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţiştii de proximitate au fost prezenţi în Centrul Civic şi au împărţit fly-ere cu sfaturi  pentru prevenirea furturilor din locuinţe. „Cu ocazia acestei activităţi circumscrise campaniei, au fost împărţite aproximativ 250 de materiale cetăţenilor care s-au aflat în această dimineaţă în Centrul Civic. Cetăţenii au privit cu ochi buni această activitate şi au primit bucuroşi toate sfaturile oamenilor legii, de care au promis că vor ţine cont”, a declarat Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Totodată, pentru diseminarea mesajelor destinate prevenirii spargerilor de locuinţe se vor organiza întâlniri cu grupurile ţintă, cum ar fi asociaţiile de proprietari, asociaţiile profesionale sau angajaţii unor instituţii.

Ce ne învaţă poliţiştii

promovare banner maxagro Muzeul TM

Pentru a nu cădea victimele spăgătorilor de locuinţe, oamenii legii recomandă ca acestea să fie în primul rând securizate. “Este necesară în principal utilizarea mijloacelor tehnice şi de siguranţă modernă, spre exemplu montarea unor interfoane şi utilizarea corectă a acestora, montarea sistemelor de alarmă în locuinţe şi asigurarea acestora cu sisteme de închidere greu penetrabile”, a mai spus Ancuţa Cărbunaru

O altă măsură care ne poate feri de musafirii nepoftiţi este schimbarea încuietorilor atunci când cheile sunt pierdute. De asemenea, poliţiştii mai recomandă să nu ne lăudăm altor persoane cu nivelul de bunăstare de acasă şi să ne împrietenim cu vecinii, pentru că aceştia pot supraveghea locuinţa în lipsa proprietarilor.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/