HC Adrian Petrea, pe avarii! Luni poate deveni istorie! „Cred în ceea ce fac, dar singur nu pot face nimic!”

Anunțul făcut ieri de Cristian Pătru și Adrian Petrea a venit ca un trăsnet în lumea handbalului reșițean. Retragerea finanțatorului și antrenorului principal al prim-divizionarei HC Adrian Petrea și predarea ștafetei lui Mihai Rohozneanu pare a fi, din punctul lor de vedere, singura soluție ca echipa de seniori să supraviețuiască.

Unul dintre handbaliștii reprezentativi ai Reșiței, stabilit aici încă din 2004, Mihai Rohozneanu este omul de care se leagă acum speranțele de supraviețuire a unui proiect demarat acum doi ani cu mult entuziasm. Mihai Rohozneanu nu a părăsit niciodată corabia la greu, deși a avut de-a lungul celor 12 ani de multe ori această posibilitate. Suceveanul a rămas însă fidel Reșiței, chiar și atunci când a fost greu. Așa cum este și acum.

Coordonatorul de joc al echipei a discutat deja cu o parte dintre jucători, pentru a vedea cine se decide să rămână la echipă.

„Am avut o discuţie generală cu toţi colegii mei, urmează discuţii individuale şi, în funcţie de răspunsul lor, putem să ne gândim dacă mergem mai departe sau nu. Într-adevăr, Cristi şi Adi s-au retras, au făcut un pas în spate şi mi-au propus mie conducerea. Era, din punctul lor de vedere, singura soluţie pentru a merge mai departe cu echipa de seniori. Mi-am asumat răspunderea, cred în ceea ce fac, dar singur nu pot face nimic, de aceea aştept răspunsul colegilor mei. Le-am cerut să se hotărască până luni. Sunt șapte-opt jucători care şi-au dat acordul să rămână, iar de la ceilalţi aşteptăm încă răspunsuri. Avem şi nişte restanţe pe care Cristi Pătru şi-a asumat că le va plăti. Salariile au fost deja diminuate foarte mult, voi încerca să găsesc soluţii pentru a plăti ceea ce s-a promis. Cristi Pătru se retrage, dar şi-a asumat să plătească tot ceea ce mai e de plătit, furnizori, salarii restante şi alte facilităţi. De asemenea, ne-a promis că va încerca să găsească resursele financiare pentru a susţine echipa la cele patru meciuri care mai sunt de disputat anul acesta. Sunt deplasări la Odorhei, la Suceava, la Timişoara în Cupa României şi acasă cu Constanţa. Noi avem 10-11 contracte de sponsorizare, care acopereau însă foarte puţin din nevoile echipei. Cu restructurările pe care le-am făcut, aceste contracte acoperă mai mult din necesar. Încercăm să mai aducem alţi oameni lângă noi, rămân în continuare variantele de colaborare cu autorităţile locale şi cu Universitatea Eftimie Murgu”, a declarat Mihai Rohozneanu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/