HALUCINANT! Finanțatorul PD, de la datorii de 5 milioane de euro, la câteva sute de mii de lei

Abonat în trecut la contracte cu Consiliul Județean, candidat pentru Primăria Bocșa la un moment dat și uns comisar-șef al Gărzii de Mediu pentru a-și mai scoate pârleala, Marius Cîrpean a ajuns să tremure de teama cămătarilor și să îngenuncheze cu pistolul la cap! Pare, însă, că a meritat, căci cu trecerea timpului datoriile s-au stins, probabil și cu complicitatea unor autorități din Statul Român!

Cîrpean a luat credite din bănci pe numele a aproximativ 150 de persoane, cunoscuţi ori angajaţi, fără ca fapta în sine să fie cercetată concret de poliţie ori parchet, speţa fiind plimbată timp de câțiva ani între Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și DNA, Serviciul Teritorial Timișoara.

Deşi existau dosare de cercetare penală la IPJ Caraş-Severin de atâta vreme, multă vreme pare că s-a tras de timp, lucru despre care am și scris.

Scandalul cu cele 150 de persoane a izbucnit încă de pe vremea când Cîrpean conducea Garda de Mediu, ba chiar de prin anul 2009, dar, cu toate acestea, nici acum nu s-a finalizat vreun dosar. Nici funcţionarii bancari care i-au acordat lui Cîrpean credite pe numele angajaţilor săi, nici acesta din urmă, nu au fost cercetați cu celeritate, majoritatea faptelor s-au prescris deja, iar cei doi funcționari bancari care l-au ajutat pe Cîrpean nu sunt nici măcar acum trimiși în judecată, ci doar într-un dosar disjuns din rechizitoriul lui Cîrpean.

Potrivit declaraţiei date procurorilor DIICOT, Marius Cîrpean recunoştea că este dator vândut. Le-a vorbit despre o datorie de 5 milioane de euro care provine din „datorii în bănci pe aproximativ 150 de persoane fizice şi împrumuturi luate de la diferite persoane fizice”. Cu toate acestea, la acea vreme, Guvernul Boc nu a ezitat să-l numească comisar-şef al Gărzii de Mediu Caraş-Severin. Sau, mai degrabă, tocmai aceste probleme financiare să fi fost raționamentul pentru care Cîrpean a fost uns șef la Gardă?!

Nu de alta, dar se vorbea în mai multe cercuri, în culisele scenei politice, că datoriile respective au fost făcute pentru a sprijini partidul, PD-ul de la acea vreme, nu pentru interesul personal, într-un moment în care Consiliul Județean Caraș-Severin întârzia cu plățile către firma sa.

Cert este că, după ce a intervenit prescripția penală, Cîrpean mai răspunde pentru creditele luate de 11 persoane: 9 cu credite în lei, iar două cu credite în euro. Din cele 11, doar două credite au fost rambursate integral. Cât privește valoarea inițială a creditelor, acestea erau de 1.082.700 de lei, respectiv 31.000 de euro.

Potrivit celor depuse la dosarul deschis pe rolul Judecătoriei Reșița, ar mai fi de plătit 24.147,47 de euro și 741.720,43 de lei, enorm de puțin față de ce le declara Cîrpean procurorilor DIICOT. Desigur, prescripția penală nu înlătură și prescripția civilă și sutele de împrumutați fără voie se pot judeca cu Cîrpean în civil, dar situația este puțin probabilă căci, dacă nu au făcut-o până acum, e greu de crezut că o vor mai face după atâția ani.

Desigur, din toată afacerea aceasta pierd foarte mult atât BCR, cât și Kruk Internațional (care a cesionat de la BCR o parte din credite), însă BCR nu se arată deloc deranjată de rapiditatea cu care procurorii au ”soluționat” acest dosar. „Nu este însă atributul companiei să comenteze derularea actului de justiție sau a procedurilor dintr-o cauză judiciară. Banca are toleranță zero pentru orice încălcare a legii și în orice astfel de caz sesizează prompt autoritățile competente, pentru a investiga și stabili în cel mai scurt timp posibil consecințele legale”, ne-a transmis Departamentul de comunicare al BCR.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/