Alte sute de şpăgi pentru doctorul Telbis

Medicul-şef al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraş-Severin bate orice record atunci când vine vorba despre colectarea şpăgilor de la pacienţi.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au scos la iveală noi lucruri de-a dreptul incredibile despre medicul Sebastian Telbis şi despre modul în care sute de cărăşeni au primit pensii ilegal. Telbis se poate lăuda cu performanţe greu de egalat, după cum arată rezultatele continuării  cercetărilor care se efectuează în cauza ce vizează suspiciuni privind săvârşirea de către medici specialişti de medicina muncii de la cabinetele de expertiză medicală din Caransebeş, Oraviţa, Reşiţa şi Moldova Nouă a unor infracţiuni de corupţie.

Peste 300 de dosare de pensionare fraudate!

Dacă iniţial au reţinut în sarcina medicului reşiţean 132 de fapte de corupţie, toate comise în interval de numai o lună, după continuarea cercetărilor procurorii au descoperit că aproape fiecare ,,pacient” care a trecut prin biroul lui Telbis a dat şpagă. ,,Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, prin ordonanţa din data de 22.04.2014, extinderea urmăririi penale faţă de inculpatul TELBIS SEBASTIAN, sub aspectul săvârşirii a încă 187 de infracţiuni de luare de mită”, precizează Ministerul Public.

CITEŞTE ŞI:

NEWS ALERT: Doctorii Telbis, Ungur și Cenda, arestați la domiciliu!

1.800 de pacienți trebuie să restituie pensiile primite ilegal. Telbis, Ungur și Cenda, suspendați din funcții!

Şpagă de la 50 de lei în sus!

Interesant este că şi aceste fapte au fost comise cam în aceeaşi perioadă, mai exact, între 3 februarie şi 13 martie. ,,În vederea acordării sau, după caz, prelungirii deciziei de pensionare pentru grad de invaliditate, pentru a le elibera decizii medicale privind pierderea sau diminuarea capacităţii de muncă, respectiv de atestare oficială a gradului de invaliditate şi a drepturilor de asigurări sociale ce decurg din această încadrare, activităţi specifice atribuţiilor sale de serviciu, a primit diverse sume de bani (între 50 de lei şi 150 de euro) şi alte foloase materiale de la un număr de 187 de pacienţi”, a mai informat Parchetul instanţei supreme.

Trebuie spus că Telbis a fost deja trimis în judecată pentru o faptă similară alături de fostul senator Iosif Secăşan, cauză ce a fost instrumentată de DNA.

CITEŞTE ŞI: Fostul senator Secăşan şi doctorul Telbis, trimişi în judecată pentru fapte de corupţie!

Sume uriaşe ridicate din casa doctorului Telbis. Medicii cărăşeni de medicina muncii au luat şpagă de la sute de „pensionari”!

Medicii Ungur, Cenda și Telbis ar putea rămâne fără loc de muncă. Vezi ce urmări are luarea de mită!