Guvernul Grindeanu are un procent de realizare a promisiunilor de 70%!

Comisia PSD de monitorizare a Guvernului a emis astăzi un prim raport din care rezultă că Executivul Grindeanu are un procent de realizare a promisiunilor asumate în campania electorală şi în programul de guvernare de 70% pentru primul trimestru al anului 2017.

Avem un prim raport al Comisiei de monitorizare. Pentru primul trimestru al anului 2017 aveam 54 promisiuni asumate în campanie şi în programul de guvernare. Au fost realizate 38. Avem peste 70% pentru primul trimestru procent de realizare. E un rezultat foarte bun”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, citat de Mediafax.

El a arătat că acest rezultat arată că Guvernul a reuşit să ţină pasul cu calendarul propus, deşi au fost trei obstacole care au obstrucţionat actul de guvernarea: întârzierea numirii premierului, tergiversarea adoptării bugetului şi presiunile exercitate asupra Guvernului în urma OUG 13, care au reclamat bună parte din timpul premierului

Dobre a spus că Guvernul a reuşit, în această perioadă, să majoreze nivelul de venituri la aproape toate categoriile sociale care erau în risc de sărăcie, fiind bifate creşterea salariului minim la 1.450 de lei, creşterea salariilor din sănătate şi educaţie, eliminarea CASS la veniturile suplimentare, eliminarea plăţii CASS pentru pensionari, creşterea pensiei minime – care ar trebuie să intre în vigoare la 1 martie – dublarea fondului de burse studenţeşti, gratuităţile pentru studenţi la călătoriile CFR.

Potrivit lui Dobre, în evaluarea Comisiei de monitorizare există 3 priorităţi majore pentru perioada următoare: Legea prevenţiei, Lege salarizării unitare şi Departamentul pentru debirocratizare, care va funcţiona la nivelul SGG şi care va face un nomenclator al taxelor din România.

Sursă foto: RTV.net