UPDATE 3. Guvernul condus de premierul cărășean Sorin Grindeanu a legalizat abuzul și îi scoate din pușcării pe politicienii penali!

Membrii Guvernului României au renunțat la perdea și se comportă în văzul unei țări întregi exact ca un grup infracțional organizat! Sorin Grindeanu, speranța Caraș-Severinului de a ieși din sărăcie, deschide porțile pușcăriilor pentru infractorii care au furat din banul public și dă verde abuzurilor în instituțiile de stat!

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a anunțat că Guvernul a adoptat în ședința din această seară proiectul de lege privind grațierea, dar și o ordonanță de urgență privind modificarea Codurilor penale. Totul s-a făcut la ceas de seară, fără ca vreuna din aceste inițiative să se afle pe ordinea de zi. Iordache a anunțat că proiectul de lege va merge la Parlament în procedură de urgență. OUG-ul privind modificarea Codurilor penale va intra în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial.

Întrebat de ce Guvernul a adoptat aceste acte normative marți seara, după ora 21, Iordache a replicat: „Pentru că la această oră a fost ședința de Guvern”. Cât privește transparența acestui demers, informează MEDIAFAX, el a susținut că ordinea de zi a fost suplimentată pentru că Executivul are acest drept. Ministrul Justiției a precizat că OUG privind modificarea Codurilor Penale a păstrat pragul de 200.000 de lei privind abuzul în serviciu, iar favorizarea infractorului a fost dezincriminată inclusiv pentru adoptarea de acte normative.

Premierul Sorin Grindeanu a promis în zadar că nu va sta în genunchi, la comanda lui Liviu Dragnea. „Nu sunt de acord să punem în discuţie probleme legate de amnistie, dar nu exclud o discuţie despre graţieri, însă nu pentru infracţiuni grave, care privesc corupţia, evaziunea, alte infracţiuni majore”, afirma premierul Grindeanu zilele trecute. Prin ordonanța de astăzi a Guvernului pe care îl conduce, Grindeanu nu face altceva decât să-i albească pe foarte mulți dintre politicienii penali. Pentru că abuz în serviciu nu poate face oricine. Pot face cei unși politic pe funcții în instituțiile de stat!

UPDATE, ora 01.26

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind modificarea Codurilor penale, adoptată marţi seară de Executiv, a fost publicată deja în Monitorul Oficial, noaptea aceasta, după ora 1! Deci a intrat în vigoare! Anunţul privind publicarea în Monitor a fost făcut de jurnalistul Rareş Bogdan, la Realitatea TV.

PNL va discuta în perioada următoare posibilitatea ca parlamentarii liberali să demisioneze în bloc pentru a forţa alegerile anticipate, după ce deputaţii PNL Cătălin Predoiu şi Adriana Săftoiu au făcut această propunere, au declarat surse din PNL, pentru MEDIAFAX. Adriana Săftoiu a declarat, ulterior, pe Facebook, că partidele care nu sunt de acord cu “gestul incalificabil al PSD” trebuie să demisioneze. „… cred că doar alte alegeri mai pot restabili situatia! Partidele care nu sunt de acord cu acest gest incalificabil al PSD, care domină Parlamentul, trebuie să demisioneze ducând la alegeri anticipate! PNL are mâine de decis parcursul!”, a scris Adriana Săftoiu. Săftoiu a fost susţinută şi de Alina Gorghiu. „Împărtășesc punctul de vedere al Adrianei. Trebuie sa decidem rapid ce direcție va urma PNL”, a scris Gorghiu, pe Facebook.

UPDATE, ora 01.41

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Mariana Ghena, a declarat pentru AGERPRES că a fost convocată pentru miercuri o şedinţă de Plen pentru a discuta un nou proiect de ordonanţă de urgenţă privind Codul Penal şi Codul de procedură penală, transmis de Ministerul Justiţiei, printre noutăţi fiind infracţiunea pentru favorizarea infractorului şi modificări privind abuzul în serviciu.

gif card de energie dacus 1000x100

„A fost trimis un nou proiect astăzi după-amiază privind Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală asupra căruia s-a solicitat avizul CSM. Lecturând conţinutul proiectului de OUG, noutăţile ar fi cele referitoare la infracţiunea pentru favorizarea infractorului şi câteva modificări cu privire la abuzul în serviciu în ceea ce priveşte conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni, şi cu privire la infracţiunea de conflict de interese”, a afirmat marţi seară Mariana Ghena. Ea a precizat că a convocat o şedinţă de Plen pentru miercuri dimineaţa la ora 9,00 ca să se discute solicitarea Ministerului Justiţiei cu privire la acest proiect de OUG în forma transmisă marţi.

Publicarea deja în Monitorul Oficial a OUG-ului produce însă efecte iremediabile juridic!

UPDATE 3, ora 01,47

La Direcția Națională Anticorupție se află în lucru 2.151 de dosare având ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu, potrivit unui comunicat al instituției, în timp ce Parchetul General a precizat că un număr de 1.960 de persoane au fost trimise în judecată pentru aceeași infracțiune.

Potrivit DNA, în perioada 2014-2016, au fost trimise în judecată pentru infracțiunea de abuz în serviciu 1.171 persoane fizice și 34 de persoane juridice, iar prejudiciile cauzate prin comiterea faptelor este de peste un miliard euro, mai exact 1.048.341.902 euro. În prezent se află în lucru la instituția condusă de Laura Codruța Kovesi 2.151 dosare având ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu.

Pe de altă parte, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că 1.960 de persoane au fost trimise în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, cu un prejudiciu de 196.002.878 euro, peste 200 de persoane au fost trimise în judecată pentru neglijență în serviciu, cu un prejudiciu de 1.000.000 euro, iar 215 persoane au fost trimise în judecată pentru conflict de interese.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/