Gulaș caritabil la Zilele Reșiței [FOTO]

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Clubul Lions a reușit să adune frumoase sume de bani pentru a ajuta o fundație umanitară din oraș, asta și grație celebrităților care au venit la polonic și au atras reșițenii spre generozitate.

Dacă în prima zi celebritățile au fost prefectul Florența Albu, consilierii locali Silvia Chivari și Hadrian Popescu, în a doua zi primarul Ioan Popa nu a mai mânuit dibaci polonicul și l-a trimis pe viceprimarul Adrian Dacica să-l reprezinte.

Nu pot trece peste un episod inedit, petrecut la standul celor de la Lions, cu Dacica la polonic, atunci când o domnișoară de 6-7 anișori i-a strigat: „Maistre, nu mai lucrezi la lupte?”, deznădejdea din glasul domnișoarei fiind evidentă, speriată că nu-și va mai vedea mentorul pe saltea. Dacica a răspuns râzând și a calmat domnișoara, demonstrând încă o dată cât de bine își face treaba în sala de lupte.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Au urmat la polonic prorectorul Cristian Chioncel, care, zărit de rectorul Andrade Bichescu, a fost copiat rapid, astfel că echipa din fruntea universității și-a dat mâna și pentru copiii nevoiași din oraș. Nici consilierii locali Florin Ionescu și Mădălina Chiosa nu s-au sfiit să servească împreună pentru o cauză bună.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157682939581214″]

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/