Gugulanii, mulțumiți şi cu un punct!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

FC Caransebeş a remizat pe teren propriu, 2-2 (1-1), cu FC Bihor Oradea, în ultimul meci din sezonul regulat al Ligii a II-a de fotbal.

Vremea urâtă pentru această perioadă a anului nu a umplut tribunele stadionului din Parcul Teiuş, aşa cum s-ar fi aşteptat, poate, oficialii caransebeşeni după victoria din etapa trecută, de la Reşiţa. Galben-albaştrii au alergat după o nouă victorie, împingând încă din primul minut jocul în jumătatea oaspeţilor. Stancu a fost cel mai aproape de gol în minutul 13, când a aşezat mingea pe transversala porţii apărate de Fildan. Cum se întâmplă însă de foarte multe ori în fotbal, ocaziile nefructificare pe tabelă s-au răzbunat. La prima acţiune ofensivă a orădenilor, junioriul Ban a pătruns în careu, l-a evitat elegant pe Pascal şi a deschis scorul. Artimon a făcut semn de la margine că nu e nicio problemă, îndemnându-şi elevii să joace la fel, pentru că este timp suficient pentru a întoarce rezultatul. Egalarea a venit în urma unei faze fixe. Stancu a bătut bine un corner de pe stânga, iar căpitanul lui FC Caransebeş, Goşa, a reluat cu capul în plasă.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157651621793221″]

Dominarea teritorială a gazdelor a întârziat să modifice din nou tabela şi în partea secundă, iar Artimon a făcut o dublă schimbare în ceva mai mult de un sfert de oră înainte de final. Roman şi Săulescu le-au făcut loc în teren lui Birău şi Stoianof, dar golul a picat două minute mai târziu de la Artean, cel mai bun om de pe teren. Mijlocaşul împrumutat de la Poli a luat o acţiune pe cont propriu şi l-a bătut pe Fildan cu un şut de la 18 metri. Antrenorul Caransebeşului a mutat imediat pentru a închide jocul, a renunţat la Boştină preferând să întărească linia mediană cu Suru. A fost suficientă o singură eroare în careul caransebeşean însă, la un corner de pe dreapta bătut de Sorian, pentru ca Pop să egaleze înainte cu zece minute rămase de jucat. Gugulanii au pus mare presiune pe careul advers, însă defensiva bihoreană a rezistat.

Mulţumită toată lumea!

untitled design set 970x90 px

Aş vrea să le mulţumesc jucătorilor pentru modul în care au abordat acest meci. Cred că este un rezultat corect. Pentru noi acest punct înseamnă mult, înseamnă un imbold motivaţional având în vedere situaţia în care se găseşte clubul în acest moment. Latura financiară este foarte precară şi lipsa de motivaţie dispare complet. Mă bucură foarte mult acest punct şi cred că ne dă putere să continuăm din punct de vedere sportiv. Noi din punct de vedere sportiv credem că vom evita barajul, dar din păcate existenţa noastră depinde de la o zi la alta. Existenţa noastră depinde de alţi factori, nu de cei sportivi. Am întâlnit un adversar bun, pregătit de un antrenor cu experienţă, care prestează o muncă frumoasă la acest club şi ţin să-l felicit pe domnul Artimon pentru ceea ce face la Caransebeş. Felicitări celor din Caransebeş care au un proiect frumos, tuturor celor care sunt implicaţi în acest club. Apreciez ospitalitatea şi ceea ce se întâmplă la Caransebeş este calitatea tuturor celor implicaţi în acest proect. Bravo şi curaj, mergeţi mai departe!”, a declarat la final antrenorul Călin Cheregi.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157651615064932″]

„Am încheiat cu un punct o săptămână complicată, o săptămână în care jucătorii au reuşit să treacă peste o săptămână nu tocmai favorabilă, deşi rezultatele ar fi trebuit să ne confere mai multă linişte. Eu îi felicit pentru că, din punctul meu de vedere, e cel mai bun joc pe care l-am realizat până acum, e cea mai bună exprimare ofensivă, doar că am fost naivi de două ori şi asta ne-a costat două puncte. Meritam mai mult, meritam o victorie, dar trebuie să învăţăm că nu avem voie să greşim deloc. E bine că am continuat o serie fără înfrângeri, sunt şapte jocuri, e bine că ne-am exprimat mult mai bine în faza de atac şi că am continuat să adunăm puncte. Acest punct poate fi decisiv. Am întâlnit o echipă bună, ştiam asta. Oradea are o echipă care merită mai mult interes şi mai multe puncte. Din punctul meu de vedere a fost cel mai greu meci, îl anticipam şi una peste alta suntem mulţumiţi chiar dacă am pierdut două puncte”, a comentat Alin Artimon.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/