Gugulanii luptă până la capăt!

FC Caransebeş 1913 a pierdut din nou pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, 1-4, cu FC Brașov!
Cu Peica și Doran pe bancă, în locul italianului Pisano, trimis acolo de unde a venit, mai târziu decât s-ar fi cuvenit, gugulanii s-au văzut conduși după numai cinci minute de joc. Marius Matei l-a bătut cu un șut frumos, de la aproximativ 20 de m, lateral stânga, pe Birăescu și tot el a majorat avantajul brașovenilor trei minute mai târziu, trimițând în plasă mingea primită în mijlocul careului de 6 m de la Daniel Ene. Gazdele au echilibrat apoi jocul, având și două oportunități de gol, prin Stoica și Cîrstoiu. Golul gugulanilor a venit în minutul 16. În urma unei lansări în adâncime a lui Stoica, portarul brașovean a respins mingea cu capul de la marginea careului de 16 m, balonul a ajuns la Feneș care, cu un lob frumos, a redus din handicap.
Repriza a doua a aparținut echipei gazdă care a căutat cu insistență golul egalizator. Din păcate, în minutul 75, la un atac al echipei brașovene, Telecican l-a faultat pe Daniel Ene, oaspeții primind o lovitură liberă, de la aproximativ 20 m, perpendicular pe poarta apărată de Birăescu. Avram a executat perfect, în dreapta portarului, mărind avantajul oaspeților. La ultima fază de joc, Buga a stabilit scorul final tot în urma unei lovituri libere la care Birăescu nu a avut replică.
Este al treilea meci al meu de când conduc această echipă, este din nou o înfrângere, în ciuda tuturor celor care-mi spun că jucăm frumos. Diferența au făcut-o execuțiile magnifice ale celor trei jucători: Matei, Avram și Buga. Un meci în care noi am încercat să obținem tot, să scoatem ce putem, dar atât s-a putut. Îmbucurător este faptul că am reușit să marcăm, dar avem zece etape în care noi nu am mai reușit să luăm un punct, să câștigăm de fapt. Ultima victorie a fost în etapa a cincea, la Reșița. Este greu, băieții nu au de ce să se plângă în momentul de față, sunt condițiile ca să mergem mai departe, să luptăm pentru salvarea de la retrogradare. Ne mai așteaptă trei etape, mergem la Baia Mare, încercăm să scoatem tot ce se poate, jucăm două meciuri acasă, cu Pâncota și Reșița, care, pentru mine, sunt meciuri pe care trebuie să le câștigăm indiferent de situație pentru ca să sperăm că putem să ducem mai departe, să nu retrogradăm direct”, a declarat Daniel Doran.

„Conducerea și-a făcut pe deplin datoria, băieții au primit din restanțe, dar cu toate astea vreau să remarc că noi am primit în săptămâna premergătoare jocului restanțe din bani, incusiv la Satu Mare și la Vâlcea, s-a văzut că băieții doresc și vor să lupte pentru orașul Caransebeș.” Daniel Doran, antrenor FC Caransebeș