Condamnați şi de a doua instanţă!

Tinerii care au pus la cale asasinarea unui om de afaceri din Reşiţa au fost găsiţi vinovaţi de tentativă de omor şi de Curtea de Apel Timişoara, după ce, în prealabil, au fost condamnaţi cu toţii de Tribunalul Caraş-Severin.

Bogdan Bujor, Randi Tokar, Ciprian Rîpanu, Sorin Şonea şi Florina Urziceanu au cerut magistraţilor timişoreni achitarea sau pedepse mai mici decât cele aplicate de instanţa de fond, pedepse pe care ei le consideră exagerate, în ciuda faptului că au fost prinşi în flagrant, înarmaţi până în dinţi, în timp ce îl aşteptau în faţa blocului pe patronul mai multor localuri din Reşiţa cu intenţia de a-l lichida. Rîpanu a arătat că nu face parte din nicio bandă şi nici din lumea interlopă, că a fost sportiv de performanţă şi a participat la acţiuni de voluntariat. Mai mult, a susţinut că nu a vrut să-l omoare pe omul de afaceri, ci doar să-l sperie. Tokar nu se consideră nici el interlop şi a arătat că nu a făcut rău nimănui, nu a şantajat şi nu a vrut să omoare pe nimeni. Bujor, considerat de procurorii DIICOT liderul grupării infracţionale, a catalogat acuzaţiile potrivit cărora intenţiona să devină capul lumii interlope drept aberaţii. Ba dimpotrivă, şi-ar fi dorit să se aşeze la casa sa, alături de Florina Urziceanu, implicată şi ea în acţiunile grupului, ea fiind cea care supraveghea victima.

publicitate online in ziar Express de Banat
gif card de energie dacus 1000x100

Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi, astfel că rămân valabile condamnările pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin: Bogdan Bujor – 15 ani închisoare; Randi Tokar şi Ciprian Rîpanu – 10 ani închisoare; Sorin Şonea şi Florina Urziceanu – 3 ani închisoare cu suspendare. Cei cinci mai au o singură cale de atac, recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Până la pronunţarea sentinţei definitive şi irevocabile, Bujor, Tokar şi Rîpanu rămân în arest preventiv.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/