Grevă generală în sistemul de sănătate și asistență socială!

Membrii Consiliului Național al Federației SANITAS au stabilit astăzi programul de proteste pentru perioada următoare: începând de mâine, 20 aprilie, se definitivează listele de semnături pentru declanșarea grevei generale în data de 11 mai!

„Toți reprezentanții organizațiilor județene au arătat care sunt deficiențele aplicării legii salarizării în unitățile sanitare și de asistență socială din teritoriu. Conform datelor salariale colectate până acum de la membrii de sindicat, există două categorii de angajați (medici și asistenți medicali) al căror salariu a crescut, în proporții diferite, însă există cel puțin șapte categorii profesionale care pierd din venitul salarial lunar sume care ajung până la 1300 lei. Discriminările generate de noul sistem de salarizare, precum și promisiunile guvernanților de a acoperi pierderile salariale – promisiuni făcute și neonorate, au condus la decizia de a radicaliza formele de protest ale SANITAS“, anunţă Consiliul Național al Federației SANITAS, printr-un comunicat de presă remis redacţiei.

Programul de proteste decis azi de Consiliul Național al Federației SANITAS este următorul: începând de mâine, 20 aprilie, se definitivează și se centralizează listele de semnături pentru declanșarea grevei generale; 26 aprilie – miting organizat în București; 7 mai – grevă de avertisment, în intervalul orar 9.00 – 11.00; 11 mai – grevă generală în sistemul de sănătate și asistență socială.

Principalele revendicări ale Federației Sanitas sunt: modificarea legii salarizării, în sensul eliminării plafonului de 30% pe ordonator principal de credite, care limitează acordarea sporurilor din noul Regulament; creșteri salariale pentru tot personalul din sănătate și asistență socială; negocierea și semnarea Contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate.