Grand Hotel Minerva din Băile Herculane și-a deschis oficial porțile!

Minivacanța de Rusalii a adus cu ea unul dintre cele mai așteptate evenimente din vestul țării și anume deschiderea oficială a complexului hotelier Minerva din stațiunea Băile Herculane.

După o perioadă de stagnare de mai bine de 20 de ani, unitatea de pe Valea Cernei și-a redeschis porțile pentru turiști. Cu o înfățișare complet nouă, un design rafinat, modern, adaptat nevoilor și gusturilor unei generații tot mai dinamice, GRAND HOTEL MINERVA RESORT & SPA a fost gazda zecilor de turiști sosiți din toate colțurile țării și nu numai.

Locația, care a mai adăugat încă 4 stele stațiunii Băile Herculane, a adus un val nou de energie și optimism peste zona căreia nu i s-au mai oferit prea multe șanse la renaștere, prin prisma actelor care au distrus și au pus lacătul pe mare parte a clădirilor istorice, care odată au reprezentat perla Banatului.

Încă de la intrare turistul este întâmpinat de atitudinea prietenoasă și familială a gazdelor, care prin gama de activități și servicii hoteliere, gândite pentru vizitatori, și-au propus să readucă ospitalitatea la rang de artă și să ofere clienților servicii hoteliere de top.

Cu o investiție de peste 7 milioane de euro, unitatea încorporată în grupul Solarex are de 200 de camere, centru SPA și bază de tratament. Hotelul dispune de două restaurante, cu o capacitate de 500 de locuri, centru medical de recuperare, bucătărie modernă, două săli de conferințe, baruri și terase. Întins pe o suprafață de 1.200 mp, cu 14 etaje, complexul are în dotare cele mai scumpe sisteme de încălzire, de climatizare, dezumidificare și cel mai divers sistem de asigurare împotriva incendiilor, după cum a declarat Ilie Ciuculescu, administratorul Hotelului Minerva.

Pentru ca serile să completeze eleganța și rafinamentul hotelului, printre invitații chemați să întrețină atmosfera s-au numărat Radu Pieteranu, cel care i-a înveselit pe turiști cu un program de stand-up comedy, band-ul No Antidot și două cupluri de dansatori ce au încântat audiența cu dansuri de societate. Alături de momentele de relaxare în cadrul spa-ului și la piscina hotelului au fost adăugate două ore zilnice de aqua-gym susținute de un antrenor de fitness, care i-a bine dispus și antrenat pe cei prezenți.

„Pentru noi aceste zile au avut o însemnătate enormă. Reacțiile oaspeților ne-au confirmat faptul că deschiderea hotelului înseamnă încă un pas înainte pentru această stațiune, că Herculane reprezintă de acum înainte locul perfect pentru o vacanță reușită și de bun gust și sperăm că prin existența celor 3 resorturi de top: Minerva, Afrodita și Diana să putem readuce valoarea binemeritată a acestei zone. Ne dorim foarte mult să vedem în parcările noastre nu doar numere din județele Mehedinți, Dolj și Gorj, ci și din partea de vest a țării, iar Băile Hercule să nu mai reprezinte a doua opțiune după spa-urile din Ungaria”, a mai declarat, pentru Express de Banat, Ilie Ciuculescu.

„Emoțiile au fost foarte mari și cu siguranță vor exista de fiecare dată pentru că noi ne dorim ca oamenii care se cazează la noi să fie răsfățați, să plece cu amintirea unui hotel de lux, care da, există și în Banat, iar noi operatorii de turism să fim mult mai uniți în proiecte și să cooperăm pentru dezvoltarea stațiunii”, a mai dorit să sublinieze administratorul.

Chiar dacă acum abia ne dezmeticim, Grand Hotel Minerva a pregătit pentru această vară o serie de evenimente pline de surprize atât pentru cei mici, pentru că 1 Iunie bate la ușă, cât și proiecte noi pentru adulți. Bineînțeles că ne gândim serios și la sezonul de iarnă și sperăm să dezvoltăm activitățile în interiorul hotelului și de asemenea să deschidem clubul mult așteptat de toți tinerii care vizitează stațiunea”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/