Grădinița PP7, eternul scandal

Consiliul Local nu renunță la ideea construirii unei noi locații pentru copiii înscriși la Grădinița PP7 din Moroasa. Pentru că în prezent clădirea este închiriată, se fac demersuri pentru o locație proprie. Din păcate, proiectul, inițiat de Ministerul Învățământului, a fost afectat de criză, iar lucrările au fost oprite.  

În prezent autoritățile locale scot din buzunare 100 de mii de euro pe an, numai pentru plata chiriei la actuala locație a grădiniței. Copiii învață și se joacă într-un imobil proprietate privată al UCM Reșița, pentru care forul local a încercat să negocieze o chirie cât mai mică. Deși prețul nu este unul modic, consilierii spun că nu au avut alternativă și evidențiază obligația pe care o avem cu toții de a le oferi copiilor o grădiniță și un mediu cât mai propice pentru activitățile lor.

Autoritățile locale fac demersuri la Guvern pentru a primi în continuare bani ca să finalizeze grădinița din zona Moroasa. În prezent s-a ridicat numai fundația, iar pentru finalizarea proiectului mai sunt necesari 4 milioane de lei.

”Acesta este un proiect finanțat de Ministerul Învățământului, iar noi, prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean, facem demersuri pentru finalizarea sa. Mai sunt însă necesari aproximativ 40 de miliarde de lei vechi. Ministerul a oprit finanțarea, iar noi nu prea avem ce face în acest sens. Avem promisiuni ca anul viitor să primim bani pentru grădiniță”, ne-a declarat Ioan Crina, viceprimarul Reșiței.

Până în momentul în care se vor primi banii necesari și se va finaliza noua grădiniță, autoritățile au grijă să le ofere copiilor de la Grădinița PP7 toate condițiile de care au nevoie, mai ales acum când vine frigul, iar cei mici au nevoie de căldură. Prin aceste lucrări speră să convingă și proprietarii locației să mai coboare din prețul chiriei.

”Am cheltuit aproape 10 miliarde pe lucrări de recondiționare a grădiniței, am montat ziduri de sprijin, am izolat pentru a nu mai exista fisuri și scurgeri de apă. Poate reușim să îi convingem pe cei de la UCM Reșița să mai scadă din chirie”, a declarat edilul șef al orașului, Mihai Stepanescu.