Ghiorghioni e devastat! „A primit cu mâhnire sentința de condamnare!”

Condamnat la șapte ani și patru luni de pușcărie pentru două infracțiuni de trafic de influență și judecat în dosarul alegerilor prezidențiale alături de Sorin Frunzăverde pentru alte două infracțiuni de corupție, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni, e dărâmat. Are toate șansele să stea mai mult în spatele gratiilor decât a petrecut în fruntea județului!

Ghiorghioni nu a recunoscut nicio clipă că ar fi luat șpagă de la omul de afaceri Valentin Armașu, în ciuda faptului că a fost prins în flagrant, chiar în biroul său de la Consiliul Județean. S-a apărat în fața procurorilor anticorupție și a instanțelor de judecată invocând faptul că e victima unei conspirații gândite și instrumentate de Armașu, care ar fi încercat înlăturarea sa din funcțiile administrative și politice pentru a prelua el și cu oamenii lui funcțiile-cheie în Caraș-Severin. A crezut mai tot timpul că va fi declarat nevinovat sau că, în cel mai rău caz, va scăpa cu un an, maximum doi, de închisoare, așa cum s-a întâmplat cu alți corupți ai județului. A crezut într-o pedeapsă foarte blândă, chiar dacă avocații săi i-au spus de la bun început cât de grave sunt acuzațiile și, mai ales, cât de solide sunt probele împotriva sa. Ghiorghioni a realizat cu adevărat dimensiunile dezastrului ce-l așteaptă abia la ultimul termen de judecată de la Tribunalul Caraș-Severin, când procurorul DNA, Lucian Dolcu, a cerut condamnarea lui la cel puțin zece ani de pușcărie. A fost primul moment în care Ghiorghioni a plecat capul, iar disperarea i se putea citi pe față. La aflarea sentinței, al doilea om în Caraș-Severin timp de mai bine de șapte ani a fost de-a dreptul devastat.

„Eu, ca avocat, voi face declarații și în dosarele în care sunt soluții bune și în cele în care se dau soluții mai puțin favorabile. Atributul aplicării soluțiilor revine judecătorului, eu am mulțumirea sufletească pentru că am făcut o apărare competitivă și corectă în acest dosar, chiar dacă aveam altă poziție procesuală. Referitor la soluția instanței, o consider nelegală și netemeinică, atât în ceea ce privește schimbarea încadrării juridice, cât și legat de cuantumul pedepsei. Vom ataca această soluție cu apel. Clientul meu a primit cu mâhnire sentința Tribunalului Caraș-Severin”, a declarat pentru expressdebanat.ro avocatul Cosmin Bolosin.

gif card de energie dacus 1000x100

Pentru Ghiorghioni lucrurile pot deveni și mai dramatice și asta, pentru că are toate șansele să fie condamnat și în dosarul privind alegerile prezidențiale și accidentul de circulație pe care l-a mutat pe umerii altei persoane. Faptele sunt concurente, iar în cazul unei noi condamnări va executa pedeapsa cea mai mare, la care se poate adăuga un spor de până la o treime din pedeapsa mai mică!

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/