GHEORGHE NEICU: „Sunt în PSD! Un singur mandat am avut sub sigla PDL”

Primarul orașului Anina face primele comentarii despre decizia sa de a părăsi partidul afalt la guvernare. Gheorghe Neicu explică faptul că a ales PSD pentru că a mai fost social-democrat, iar dacă ar fi avut altă opțiune ar fi riscat să fie catalogat drept „traseist politic”.

Alături de Gheorghe Neicu, în Partidul Social Democrat a mai intrat și viceprimarul orașului Anina. Edilul-șef a făcut declarații în exclusivitate pentru „Express de Banat” pe tema deciziei sale. „Am un singur mandat sub sigla PDL, cel din 2008-2012. Verbal, sunt mulți cei care mă însoțesc în PSD, dar până acum doar viceprimarul a semnat adeziunea. Zilele următoare pot preciza cu exactitate numărul membrilor democrat-liberali care mă urmează”, a declarat în această dimineață, Gheorghe Neicu. Acesta a mai explicat faptul că PSD este un partid de suflet pentru el. „Dacă aș fi făcut un alt pas, aș fi riscat să fiu numit traseist politic. În acest fel, am revenit în partidul din care am plecat”, a adăugat primarul Aninei.