Gata cu parangheliile și play-back-ul! Nelu Popa aduce muzica bună la “Zilele Reșiței”!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Ceca ar fi avut șanse uriașe să urce pe scena de lângă Pasajul Câlnic și să continue astfel seria petrecerilor cu dive din țara vecină, după ce Stepanescu le-a adus în fața reșițenilor pe Dragana și vestita Lepa Brena. DNA-ul a schimbat însă în mod brutal ritmul, acum fiind la butoane Nelu Popa, primarul ales, dar încă neînvestit al Reșiței. Acesta a pus pe pauză muzica sârbească, iar placa neinspirată de până acum, cu trupe play-back va lăsa locul unor adevărați artiști.

“Cu prilejul aniversării a 245 de ani de industrie siderurgică la Reșița, Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Reşiţa organizează, în perioada 1-3 iulie 2016, Zilele Reşiţei şi Ruga Bănăţeană. Programul manifestării va fi complex și diversificat, cuprinzând simpozioane cu participare internațională, expoziții de artă plastică și filatelie, spectacole muzicale aparținând unor variate genuri muzicale precum simfonic, coral, dance, pop, rock, folk, folcloric, dar și spectacol de teatru și evenimente sportive”, informează reprezentanta Primăriei, Roxana Topală.

Spectacolele nu se mai vor desfășura ca în anii trecuți, pe stadion sau la ieșirea din oraș, către Câlnic, ci în două locații: Centrul Civic și Parcul Tricolorului. Momentul aniversar din istoria Reșiței va fi marcat în cadrul unor simpozioane pe tema industriei, organizate în parteneriat cu Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, prin expoziții de fotografie și de filatelie.

De zilele Reșiței se vor auzi în sfârșit acorduri adevărate de chitară electrică, Iris fiind capul de afiș. Consacrata formație rock va evolua în 2 iulie, în Centrul Civic! În program și-am mai făcut loc:

promovare banner maxagro Muzeul TM
  • Delia, care va concerta în 3 iulie, în Centrul Civic
  • Teo Milea, care va susține un recital de pian în 2 iulie, în Centrul Civic
  • Orchestra Filarmonicii de Stat din Arad sub bagheta maestrului Sabin Păuța care va încânta publicul reșițean în 2 iulie, în Centrul Civic
  • Nicolae Furdui Iancu, artistul care face să vibreze sufletele tuturor românilor, va evolua în 3 iulie, în Parcul Tricolorului
  • Maria Gheorghiu, Cristian Buică, Dinu Olărașu și Vasile Mardare – cantautorii care vor aduce aproape de suflet acordurile muzicii folk în 2 iulie, în Centrul Civic
  • Camelia și George Hora – care vor concerta în 2 iulie, în Parcul Tricolorului.

Programul artistic va fi completat și de momente susținute de ansamblurile folclorice aparținând minorităților naționale. De asemenea, în data de 29 iunie 2016, pe scena Teatrului de Vest din Reșița, va avea loc reprezentația Teatrului Pygmalion din Viena cu piesa “Cină cu Gustav Klimt” de Jacek Cygan, regia Nicolae Dumitru Vlădulescu.

Și în acest an, va fi organizată a doua ediție a manifestării sportive “Pe locuri, fiţi gata, sport!”, în data de 2 iulie, în Centrul Civic, care va consta în prezentarea cluburilor sportive din oraș și desfășurarea unor demonstrații sportive. În cartierul Câlnic, în 29 și 30 iunie 2016, se va desfășura tradiționala Rugă bănățeană, atmosfera fiind asigurată de Ramona Vița și orchestra condusă de Petrică Vița.

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/