Garnitura Ferdinand a trenului regal, expusă permanent la Caransebeș!

casinoherculane by sungarden

Ședința de Consiliu Local a pus pe tapet astăzi la Caransebeș realizarea unui parc feroviar chiar lângă stația CFR din municipiul de pe Timiș și Sebeș.

Aleșii locali au aprobat asocierea Primăriei cu Compania Națională Căile Ferate Române, prin Regionala Timișoara, în vederea realizării unui complex feroviar expozițional. Vor fi expuse două locomotive din perioada interbelică și un vagon de epocă din patrimoniul național, care odată făcea parte din garnitura Ferdinand a trenului regal. Compania a aprobat preluarea vagonului de către administrația din Caransebeș de la un depou din zona Petroșani.

Potrivit primarului Marcel Vela, Primăria Caransebeș, în baza acestei asocieri, vine cu amenajările peisagistice pe terenul pe care-l pune la dispoziție Compania Căile Ferate Române. ,,Sperăm ca această zonă dintre stația CFR și intersecția spre Reșița să fie atractivă din punct de vedere atât turistic, cât și simbolic până la urmă pentru feroviarii din Caransebeș și Banat, iar cele trei exponate care fac parte din patrimoniul național să poată fi vizitate și apreciate de toți cei care sunt atrași de asemenea piese istorice care prezintă evoluția transporturilor în România”, a declarat edilul Caransebeșului Marcel Vela.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

FOTO: http://www.turismferoviar.ro

untitled design set 970x90 px

Comments

  1. xxx alegatorul- neinitiatul says:

    Bravos, mom cher! Am dori si noi umilii traitori al acestui spatiu ,programul de vizitareal garniturii.Precum si pretul!HAI SA FIM CORECTI,SA DAM DATE COMPLECTE!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/