Garda de Mediu amenință primăriile din Caraș-Severin cu noi controale !

Problema modului de gestionare a deșeurilor la nivel de județ a fost ridicată periodic în discuțiile autorităților județene. Cu toate acestea, nu s-a ajuns nici în zi de azi la o concluzie clară în ceea ce privește depozitarea gunoaielor cărășenilor, iar Garda de Mediu amenință din nou cu amenzi.

De data aceasta, în vizorul autorităților competente nu sunt numai cetățenii care depozitează gunoaie în voie, ci și unitățile administrativ teritoriale care nu respectă prevederile impuse de Garda de Mediu. Potrivit legii, toate primăriile trebuie să analizeze în amănunt modul în care sunt gestionate deșeurile de pe raza fiecărei localități în parte. Mai mult decât atât, autoritățile locale au obligația de a aplica sancțiuni cetățenilor care nu respectă legea.

Tocmai de aceea, Garda de Mediu este pusă pe treabă și are în plan o serie de noi controale pentru a mobiliza primăriile să respecte legea. „Vom mai realiza o serie de controale pentru a verifica dacă s-au conformat cu soluțiile nostre și cu reglementările obligatorii impuse. Dacă nu, se vor aplica și amenzi”, a explicat Senina Dreve, din partea Comisariatului Județean Caraș-Severin.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În ultima jumătate de an controalele au scos la iveală o situație îmbucurătoare la nivel de Caraș-Severin, și asta pentru că nu au fost semnalate abateri majore de la reglementările impuse de Garda Națională de Mediu. În perioada 1 aprilie – 23 mai, s-au efectuat 69 de controale tematice la administrațiile publice locale, în urma cărora s-au aplicat șase sancțiuni contravenționale cu avertisment și patru cu amendă în valoare de 4000 de lei.

„S-au constatat depuneri de deșeuri răzlețe, nu în cantități foarte mari. Nu ne confruntăm cu un fenomen în acest sens. Am aplicat sancțiuni acolo unde a fost cazul și apoi am impus o serie de măsuri”, a mai explicat Senina Dreve.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/