Gărâna Fusion Festival și-a deschis porțile pentru a doua oară

Împletire de acorduri muzicale, culoare și pură pasiune au fost ingredientele primei seri ale celei de-a doua ediții a Festivalului Fusion de la Gărâna.

Chiar dacă vremea a fost nefavorabilă, asta nu înseamnă că prima seară de fusion în Poiana Lupului nu a fost una perfectă, așa cum au descris-o cei prezenți la eveniment.

Iakab and The Road Band au încântat publicul cu mult îndrăgitele piese din repertoriul acestora, lăsând mai apoi culoar liber de trecere pentru Dean Bowman, unul dintre cele mai importante nume ale scenei de jazz, rock şi avangardă ale New York-ului.

Aerul puternic al muntelui, atitudinea prietenoasă a celor prezenți în ranchul din Poiana Lupului și cântecul perfect al naturii s-au împletit perfect cu prestația excelentă a celebrului artist, Michael Hill – chitaristul și vocalistul new-yorkez și al său blues „apăsat”, inspirat din Mississippi Delta, cel care a și încheiat prima seara de festival.

Gărâna își cheamă și așteaptă oaspeții și astăzi, de la ora 20, când vor urca pe scenă Dixie Krauser/Bass and Fusion, magnificul toboșar american Tony Cintron – colegul și colaboratorul preferat al lui Joe Bonamassa și inegalabilul Joseph Bowie/Mr. Defunkt – fondatorul legendarului band Defunkt, precum și Branko Trijik.

Serile reci de la poalele muntelui nu au fost niciun impediment nici de această dată pentru iubitorii de cort, care au șoptit povești și au cântat la gura focului de tabără, foc ce salută cu respect bucuria vieții.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/