Gărâna Folk, ediție incendiară! Peste 5.000 de spectatori au invadat Poiana Lupului

casinoherculane by sungarden

 

Festivalul de folk a ajuns anul acesta la ediția cu numărul zece. A adus și premiere pe scena din munți, dar și multă bună dispoziție în rândul miilor de spectatori, sosiți din toată țara să susțină muzica de calitate.

Peste 5.000 de spectatori au trecut pragul festivalului de folk în cele două zile ale acțiunii. Ediția din acest an a fost una specială pentru că evenimentul a împlinit zece ani. Victor Socaciu a venit pentru prima dată la Gărâna și a fost extrem de impresionat de ceea ce a găsit acolo.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157657050375711″]

În prima seară a acțiunii, numărul spectatorilor n-a fost extrem de ridicat, dar în ziua de sâmbătă Poiana Lupului a devenit neîncăpătoare. Prețul unui bilet a fost de 40 de lei/seară și 70 de lei pentru două zile. Duminică, intrarea și berea au fost gratuite pentru toată lumea. Mâncarea, pe toate gusturile și pentru toate buzunarele, deși cozile interminabile de la corturile amplasate în incinta țarcului le dădeau mari bătăi de cap cumpărătorilor. Civilizația a fost punctul forte al evenimentului, iar ca de obicei publicul a cântat și a aplaudat fără să se genereze neînțelegeri sau supărări.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157654715230954″]

Petrecerile au durat până târziu, spre dimineață, iar vedetele folk au plecat entuziasmate de faptul că muzica lor are în continuare susținători care îi apreciază acordurile și frumoasele versuri care au încântat generații întregi.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

YouTube video

Mircea Vintilă și Mircea Baniciu au urcat pe scenă în zile diferite, după ce anul trecut Pasărea Colibri s-a reunit în premieră pe scena festivalului de la Gărâna. Spectacolul susținut de cei doi a ridicat publicul în picioare și vineri, și sâmbătă, și dacă noaptea nu s-ar fi încheiat, ar fi fost rechemați pe scenă la nesfârșit de aplauzele miilor de spectatori.

Premiera din acest an a fost Victor Socaciu, care a cântat la Gărâna pentru prima dată. De excepție a fost și show-ul Narcisei Suciu, ale cărei „Câmpuri aurii” au răsunat cu ecou în Munții Banatului.

Odată cu folkul, seria spectacolelor s-a încheiat în Poiana Lupului în această vară și a lăsat în urmă doar amintiri frumoase.

Rămâi cu Express de Banat, revenim cu galerii foto de la eveniment!

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/