Victoria care risipeşte speculaţiile şi naşte speranţe

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Metalul Reşiţa a învins astăzi liderul seriei a doua din Liga a II-a de fotbal, CSM Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 1-0 (0-0).

Aşteptat cu mare interes de toată suflarea roş-neagră pentru că oferea răspunsul multor întrebări legate de valoarea echipei lui Pană, de şansele la promovare, dar totodată şi de alte aspecte vehiculate de unii microbişti, derbiul dintre Reşiţa şi Vâlcea a fost, poate, cel mai bun meci pe care reşiţenii l-au văzut în acest sezon în Valea Domanului. Trupa lui Claudiu Niculescu a arătat astăzi cel mai bun fotbal dintre toate echipele seriei, dar băieţii lui Pană s-au mişcat şi ei foarte bine şi au profitat la maximum de una din puţinele erori majore comise de defensiva vâlceană. Oaspeţii au avut câteva ocazii uriaşe în prima parte a jocului şi doar intervenţiile excelente ale lui Zimmermann au păstrat tabela neschimbată. Reşiţenii au trecut şi ei pe lângă deschiderea scorului, dar scorul pauzei a mulţumit spectatorii, părerea generală fiind că Vâlcea a jucat mai bine. Niculescu a fost obligat să schimbe încă din minutul 35, Pîrvulescu ajungând la spital cu fractură de piramidă nazală după un duel aerian, dar asta nu a afectat jocul bun al echipei sale.

 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157642745645245″]

Repriza secundă a debutat cu o ocazie uriaşă a oaspeţilor şi la scurt timp a apărut o nesincronizare în apărarea reşiţeană, Zimmermann a ieşit greşit, dar oaspeţii au preferat să cerşească un fault în loc să finalizeze simplu. Ocaziile s-au răzbunat în minutul 72, când Octavian Vasile l-a obligat pe Ionuţ Stoica să-l fauteze în careu. Adrian Stoica a tras pe mijlocul porţii şi l-a învins pe Matache pentru 1-0.

YouTube video

Marian Pană a gândit excelent jocul din acest moment. A aglomerat mijlocul terenului, nu s-a grăbit să facă schimbări, ci le-a păstrat pentru ultimele minute, la trecerea timpului, astfel că a tăiat elanul oaspeţilor care alergau după egalare. Metalul a obţinut o victorie importantă, atât pentru clasament, cât mai ales pentru play off, dar succesul de astăzi a risipit şi toate speculaţiile legate de relaţia dintre patronul Cătălin Rufă şi fosta sa echipă.

untitled design set 970x90 px

 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157642748248123″]

Metalul: Zimmermann – R. Cristian, C. Apostol, I. Popescu, L. Murgoci – Enescu, Breşneni – Oct. Vasile (cpt.), A. Stoica, Szabo – Opriţa. Rezerve: Pascal, V. Creţu, Tătaru, Vaştag, Vădrariu, Enciu, S. Mureşan

CSM Râmnicu Vâlcea: Matache – Samson, Pîrvulescu, I. Stoica (cpt.), Briceag – Todea, Danilo – Deaconescu, C. Tănasă, D. Iancu – Nkongue. Rezerve: A. Popescu, Codin, D. Dumitraşcu, Geantă, A. Nicola, Ad. Popa, Lircă.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157642748170423″]

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/