Greii din Caraş-Severin au lansat campania USL

Într-o Casă de Cultură plină până la refuz, Ion Mocioalcă, Marcel Vela şi Sorin Frunzăverde au uitat de orice adversitate politică din trecut şi şi-au prezentat candidaţii cu care USL îşi propune să câştige detaşat alegerile locale.

 

Preşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, desemnat şef de campanie pentru USL în Caraş-Severin, a ţinut să remarce încă din debutul manifestării surprizele pe care le oferă scena politică. “Sorine, Sorine, nici nu mă gândeam că după 16 ani de adversitate ajung să-ţi conduc campania electorală, dar de aceea este frumoasă politica, este ca şi fotbalul, sunt răsturnări de situaţie, se dau goluri în minutul 95 sau din penalty-uri inventate. Recunosc că am conspirat la acest proiect politic împreună cu prietenul meu de la Caransebeş, Marcel Vela. Sunt extrem de bucuros că o altă personalitate a judeţului, care în 2008, singur împotriva tuturor a înfrânt toate partidele, s-a înscris în PSD şi USL. Este vorba de Mihai Stepanescu”, a spus Mocioalcă. Primarul Reşiţei nu a trecut încă peste cei patru ani în care a fost ţinta preferată a oamenilor lui Frunzăverde şi a făcut referire în discurul său la problema bugetului oraşului. “Trăim vremuri grele, dar sunt convins că împreună putem reprezenta speranţa. Având administraţia locală, judeţeană şi guvernul de partea noastră cred că banii nu ne vor mai ocoli”, a afirmat Mihai Stepanescu.

Ion Marcel Vela, preşedintele PNL Caraş-Severin, a ţinut să demonstreze că USL conduce deja judeţul, chiar înainte de alegerile din 10 iunie. “Caraş-Severinul va fi pe podium, pe primul loc. Îl felicit pe domnul subprefect Paulescu şi sunt convins că prefectul va fi din Caransebeş, un social-democrat”, a spus primarul de pe Timiş şi Sebeş. În schimb, Sorin Frunzăverde i-a mai plătit o poliţă lui Emil Boc, asta nu înainte de a-i răspunde lui Mocioalcă. “Un mare scriitor englez din perioada interbelică  spunea că o mare iubire se poate transforma în ură, aşa şi rivalitatea de 16 ani dintre noi poate deveni o prietenie”, a spus Frunzăverde. Candidatul USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin spune că niciodată nu a mai condus o echipă atât de valoroasă. “Nu eu am părăsit PDL, PDL m-a părăsit pe mine. Şi Victor Ponta, şi Crin Antonescu ştiau despre acest demers. Cred că Emil Boc nu ştia, dar la câte lucruri i-am spus pe parcursul a patru sau cinci ani, putea să anticipeze acest lucru. Mulţumesc USL pentru că mi-a acordat încrederea pentru a candida la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. E o onoare pentru mine.  Această admirabilă echipă a reuşit să transforme România. Este cea mai serioasă listă pe care am avut vreodată ocazia să o conduc, o listă de personalităţi, fiecare este o valoare în sine. Este un moment care poate fi considerat o victorie, dar şi o responsabilitate pentru că este pentru prima dată când România are şansa să se aşeze într-un format politic normal”, a mai spus Frunzăverde.

 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157629692772154″]

Comments

  1. oracolul says:

    A!!!! Sunteti totzi!! Sase…sase…Vine DANA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/