De la Everestul în flăcări la un altfel de Ochiu Beiului!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

După ce a surprins în obiectiv locații din India sau Everest, Doru Dumitru, fotograf din pasiune, nu ratează niciun colțișor din județul Caraș-Severin. Hobby-ul său pentru a poza peisaje inedite oferă tuturor un spectacol de culoare și noutate la cele mai, aparent, comune panorame.

Pentru că lucrurile făcute cu pasiune sunt cele mai reușite, povestea fotografului ce a ajuns pe Himalaya, a surprins viața din India, dar își dedică o mare parte din timp fotografiind județul și țara este una cât se poate de interesantă.

Reșițeanul Doru Dumitru a fost condus de către ocupația sa favorită în cele mai inedite locații. „Pasiunea pentru fotografie este mai veche, din adolescență, însă doar de vreo trei-patru ani m-am apucat de ea la modul serios, cu echipamentul și timpul necesare acestei activități. Obișnuiesc să fac o dată pe an câte o ieșire mai exotică, să spunem așa. Acum doi ani am fost în India, am stat 21 de zile, am făcut 5.000 de kilometri în India, pentru fotografie, iar anul trecut, în martie, am fost în Himalaya”, explică Doru Dumitru.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157642759781833″]
Experiența din Himalaya, acolo unde a fost alături de prietenii și partenerii săi, reșițeanul Cristian Havrileți și artistul fotograf din Iași, Ionel Onofraș, cel cu care va deschide și o expoziție de fotografie, a meritat tot efortul fizic și frigul îndurat. Asta, pentru că a reușit să surprindă un moment destul de rar: apusul în vârful muntelui. „Momentul suprem a fost apusul peste Everest, este unul dintre momentele speciale ale planetei. Din păcate, este destul de rar, pentru că înainte de apus vine ceața, vine plafonul de nori și trebuie să fii norocos să prinzi clar apusul, însă noi am avut norocul acesta. Am prins momentul de aur, cum i se spune, Everestul în flăcări. A fost de-a dreptul sublim. În momentele acelea am făcut abstracție de tot ce era în jur și am savurat și am trăit cu intensitate maximă”, povestește Doru Dumitru.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157642759432893″]

Despre patriotism în fotografie

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Să surprinzi Everestul în flăcări sau animalele exotice din Nepal ar trebui să însemne că nimic din peisajele atât de cunoscute din județ nu mai impresionează. Acest lucru nu se aplică în cazul lui Doru Dumitru, ce găsește timpul necesar pentru a evidenția și a reliefa în fotografiile sale frumusețile cărășene. „În județul nostru ies cel mai mult la fotografiat, cum este și normal. Avem locuri extraordinare și este păcat să nu fie puse în valoare și să nu fie văzute. Județul nostru este de vis din punctul de vedere al naturii”, a precizat entuziasmat acesta.

Printre preferințele ce cad „victime” obiectivului său se numără păsările, o pasiune mai nouă, și două anotimpuri. „Îmi place mult să pozez păsări, dar aceasta este ceva mai nou, acolo trebuie  echipamente speciale care sunt extrem de scumpe și anul trecut am reușit să achiziționez un obiectiv pentru așa ceva și acum îmi dezvolt latura aceasta.Toamna și iarna sunt cele mai ofertante pentru natură, doar că iarna aceasta ne-a cam fentat și a fost o goană după zăpadă. Pentru mine, toamna și iarna sunt cele mai spectaculoase pentru fotografii”, a încheiat reșițeanul.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157642756959835″]

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/