Caransebeşul se pregăteşte pentru Divizia A!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Administraţia locală de pe Timiş şi Sebeş acordă în ultima vreme o atenţie deosebită sportului şi eforturile depuse au toate şansele să se materializeze în promovările echipelor de fotbal şi volei.

FC Caransebeş domină autoritar Liga a III-a de fotbal şi e mare favorită în play-offul de promovare pe scena a doua a fotbalului românesc. Totodată, echipa masculină de volei Banatul Caransebeş a câştigat de o manieră categorică turneul găzduit de sala de sport a Clubului Sportiv Şcolar din localitate şi peste o lună se va bate cu alte trei echipe pentru promovarea în Divizia A1.

Elevii antrenorului Pavel Craia nu au pierdut nici măcar un set în meciurile cu Universitatea Timişoara, Lapi Dej şi Chimszed Cluj şi s-au calificat de pe primul loc la turneul în cadrul căruia se joacă promovarea. Cea mai grea confruntare pentru voleibaliştii caransebeşeni se anunţa a fi cu studenţii timişoreni, însă întâlnirea a fost la discreţia gazdelor şi nu a avut, practic, istoric. Gugulanii s-au impus fără nicio emoţie şi se consideră favoriţi la accederea în eşalonul superior. „A fost o victorie meritată, băieţii s-au mobilizat, au atacat în primele seturi foarte bine, iar în al treilea s-au apărat. Dacă nu greşeam atât de multe servicii, probabil jocul era mai scurt. Mai avem o lună şi două săptămâni până la turneul de promovare, sper să ne mobilizăm bine şi să ne pregătim în sala nouă”, a spus antrenorul Pavel Craia. Antrenorul timişorenilor a recunoscut superioritatea gugulanilor. „Eu am spus că pornim cu şansa a doua, cunoşteam forţa lor superioară de atac şi calitatea serviciului. Aici s-a făcut diferenţa. În ultimii doi ani nivelul Diviziei A a mai scăzut, dar cu câteva achiziţii de marcă e posibil ca echipa din Caransebeş să rămână în prima ligă. Trebuie însă mers din aproape în aproape, pentru că urmează trei zile de competiţie în care se poate întâmpla orice”.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157643252660263″]

Voleibaliştii de la Banatul sunt entuziaşti după turneul de la Caransebeş şi convinşi că vor accede în eşalonul superior. „A fost o victorie normală, am promis de la începutul sezonului că vom merge la baraj şi garantez că vom reuşi promovarea”, a declarat căpitanul Raul Oprişor. „S-a făzut o diferenţă mare. Au pierdut într-o manieră în care nu au făcut-o de mult. Ne bucurăm enorm de mult pentru această victorie şi sperăm să facem o figură la fel de frumoasă la meciurile de baraj”, a adăugat Emil Lung. La fel de optimist este şi preşedintele clubului caransebeşean. „Aşa cum am apromis acum o lună, mergem la barajul cu Steaua şi Ploieştiul şi vă promit că îl aducem la Caransebeş. În mod sigur, de la anul vom juca în Divizia A”, a spus Cristian Stepanescu.

untitled design set 970x90 px

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157643250487645″]

În momentul de faţă, administraţia locală se ocupă de sala polivalentă din Pipirig, locaţia în care voleibaliştii de la Banatul îşi vor disputa meciurile de pe teren propriu.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157643252579584″]

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/