FRUNZĂVERDE, despre poluarea de la Moldomin!

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a comentat situația poluării de la Moldova Nouă, unde, pentru iazurile de decantare, România riscă aplicarea măsurii de infringement.

În ciuda deciziei luate pe plan județean, de a încheia un parteneriat cu Facultatea de Agronomie din Timișoara pentru a planta arbori în zona Moldomin, liderul de la Palatul Administrativ susține că demersul este insuficient. Mai mult decât atât, Sorin Frunzăverde este de părere că situația ar putea fi rezolvată doar după ce se stabilește proprietarul societății.

„Am aprobat o coparticipare a Consiliului Județean cu Facultatea de Agronomie din Timișoara pentru a realiza, în fapt, acele perdele de protecție din arbori, care ar salva într-o anumită măsură, din punct ulde vedere al politicii de mediu, acea zonă a orașului Moldova Nouă. Acolo, însă, investiția este mult mai mare și cred că va putea fi rezolvată în momentul în care se va reuși stabilirea cu claritate a proprietarului Moldominului, mai ales că în acel caiet de sarcini au fost clar prevăzute cheltuielile pe care privatizatorul urma să le aloce asanării zonei respective, a spus liderul de la Palatul Administrativ despre infernala poluare din Clisura Dunării.