FOTOREPORTAJ: Punctele negre ale Reşiţei care denigrează imaginea!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Cu toate că se dezvoltă uşor, municipiul de pe Bârzava deţine în prezent nenumărate relicve care, pur şi simplu, fac de ruşine oraşul. Locurile care erau cândva importante pentru cetăţeni, astăzi sunt doar simple amintiri.

Ruine, mizerie şi spaţii verzi pline de te miri ce. Aşa sunt caracterizate multe imobile din Reşiţa care au rămas doar în memoria acelora care obişnuiau să le frecventeze şi de care nimeni nu se mai îngrijeşte de ceva timp, fie că e vorba de spaţiu privat sau de stat. Fără geamuri, cu pereţii coşcoviţi, crăpaţi şi măzgăliţi, clădirile lăsate în paragină şi presărate prin tot oraşul parcă strigă după ajutor.

Express de Banat a fotografiat o mare parte dintre imobilele care arată ca nişte rămăşiţe. Astfel, printre clădirile care ar putea să se transforme în grămezi de moloz la primul cutremur mai serios se numără: bazinul de înot „7 Noiembrie” din Lunca Pomostului, fostul restaurant „Trandafirul”, ruinele CFR-ului din zona Triaj, centralele societăţii CET Energoterm din Govândari, Ateneul Tineretului, blocurile din cartierul Mociur, dar şi imobilele de pe strada Oituzului.

[slickr-flickr search=”sets” set=” 72157643919566454″]

promovare banner maxagro Muzeul TM

Ocolite de un proces de cosmetizare şi într-o stare de degradare avansată se află şi hotelurile ,,Semenic” şi ,,Bistra”, Universalul vechi, Gara de Nord, precum şi grădiniţa din Luncă.

[slickr-flickr search=”sets” set=” 72157643919940054″]

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/