FOTO. Ziua Internațională a Copilului, marcată pretutindeni în Caraș-Severin. Și pe glob!

În România, Ziua Copilului se sărbătorește în fiecare an pe data de 1 iunie. Pe mapamond, data la care copilăria este vedetă diferă, însă fiecare țară are o sărbătoare dedicată celor mici.

Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva, la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor, în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului.

_DSC6921

După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. În România, Ziua Copilului s-a sărbătorit pentru prima data în 1950. De atunci, în fiecare an este motiv de bucurie la 1 iunie. Și în acest an în toate localitățile județului au fost organizate de către reprezentanții instituțiilor de cultură acțiuni dedicate celor mici. Ineditul s-a produs la Caransebeș, unde peste 100 de copii au fost antrenați în diferite jocuri și concursuri de către membrii Serviciului Județean Salvamont.

_DSC6923 _DSC6940

Voluntarii de la Caransebeș le-au prezentat copiilor echipamentul din dotarea Salvamont, tehnici de intervenție în caz de rătăcire sau accidentare pe munte. Cea mai mare atracție a fost, de departe, tiroliana, care este o tehnică alpină ce presupune traversarea unor zone de abrupt, râuri, crevase, folosită atât pentru transportul alpiniștilor, cât și al materialelor. La finalul acțiunii le-au fost acordate participanților diplome, trofee și pungi cu dulciuri pentru performanțele de la concursul de desene pe asfalt și cel de biciclete.

_DSC6964

Mesajul celor mai mari implicați în această acțiune a fost simplu: „să nu uiți niciodată de leapșa, de de-a v-ați ascunselea ori de omul negru, de coatele julite și hainele veșnic murdare. Să nu uiți să mai fii copil, să nu uiți de tine…”

_DSC6966

Acțiuni inedite dedicate copiilor au mai fost organizate la Reșița, Bocșa, Oravița, Moldova Nouă, Anina, Băile Herculane și Oțelu Roșu. Acestea au avut loc înaintea zilei de 1 Iunie, astfel că cei mici au fost vedete zile în șir, iar copilăria a fost sărbătorită de toți cei care încă se simt copii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/