[FOTO] Victorie cu emoții, dar trei puncte sunt la Reșița

Nou promovata CSM Reșița a câștigat primele trei puncte din actualul sezon al Ligii a III-a, în restanța din Valea Domanului, cu Pandurii II Târgu Jiu. Rosso-nerii s-au impus cu 1-0, printr-un gol marcat din penalty de Alin Liuba.

Ca un făcut, și în acest meci CSM Reșița a bifat capitolul cartonașe roșii, de această dată fiind vorba de unul singur, primit de Raul Doda, în minutul 86. Echipa reșițeană a câștigat la limită, cu 1-0, prin golul marcat din penalty de Alin Liuba, în minutul 53.

CSM Reşiţa a obţinut prima victorie în Liga a III-a și cu cele trei puncte, rosso-nerii sunt pe locul 11, cu un golaveraj de 4-5, atât cât are şi Nuova Mama Mia Becicherecu Mic. Şi UTA Bătrâna Doamnă II şi CNS Cetate Deva au tot câte trei puncte. În schimb, Pandurii Târgu Jiu II rămâne singura echipă din Seria a IV-a a Ligii a III-a care nu a acumulat niciun punct până acum în primele trei etape, având un golaveraj de 0-5.

„Am obținut un succes cu emoții, sunt puțin dezamăgit pentru că și în acest meci ca și în cel precedent am primit un cartonaș roșu datortită unor momente de neatenție a jucătorilor mei. Ne-am făcut pe final meciul greu, cu toate că adversarul nu și-a creat nici măcar o singură ocazie de gol. Noi am avut câteva ocazii de a marca cu toate că terenul a fost destul de greu. Felicit băieții pentru dăruire și atitudine și sperăm să venim de la Logoj cu un rezultat pozitiv. Vreau să  le mulțumesc suporterilor pentru că sunt alături de noi atunci când câștigăm, dar și când pierdem”, a declarat antrenorul Leontin Doană.

CSM Reșița: Zimmermann – B. Szijj, Banac, Doda, Negrei, Costescu (min. 63, Buzdugan), Breşneni, Bloju (min. 53, A. Săndescu), Liuba, Beloescu (min. 80, V. Marcu), Al. Coviț. Pe bancă: Petruţ, Ciucur, Bona, Ţoţu. Antrenor: Leontin Doană.
Vineri, 23 septembrie, CSM Reșița joacă în deplasare la Lugoj.

Foto: Miruna Mihancea