FOTO: Volumul Dorinei Sgaverdia, lansat într-o atmosferă de sensibilitate!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin a fost astăzi gazda unei manifestări culturale încărcate cu sensibilitate. Reşiţeanca Dorina Sgaverdia a lansat cartea bilingvă adresată omului şi artistului Constantin Lucaci.

Într-o atmosferă elogioasă, evenimentul care a vizat lansarea cărţii „Constantin Lucaci- În căutarea legendei personale” a Dorinei Sgaverdia a arătat că volumul merită citit. Aceasta cuprinde în două limbi, română şi engleză, povestea marelui artist român Constantin Lucaci, originar din Bocşa, laureat al Premiului Herder sau „Premiul Nobel al Estului”, cum a fost perceput la un moment dat. Iubitorii de literatură, scriitorii, poeţii, criticii literari şi prietenii prezenţi în sală, în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde, au adus, de altfel, multe laude atât volumului, cât şi autoarei acesteia.

Cartea pe care Dorina Sgaverdia o lansează este o apariţie editorială valoroasă categoric, despre un om valoros, o personalitate a culturii din România care s-a născut la Bocşa, a ştiut să lase inclusiv Caraş-Severinului opere importante şi mă gândesc, în primul rând, la cele două opere din Reşiţa, fântâna cinetică şi monumentul eroilor din Govândari. Noi am susţinut această apariţie şi ne bucurăm că ea are un succes de public de acum încolo”, a declarat Sorin Frunzăverde, liderului Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Avem cărţi despre un om de bază care încă este în viaţă, ceea ce reprezintă o bucurie imensă pentru noi ca cititori. În această carte, Dorina Sgaverdia se pune în ipostaza ziaristului iscoditor”, a spus Gheroghe Popovici, profesor universitar în cadrul universităţii reşiţene.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157643307908073″]

promovare banner maxagro Muzeul TM

Editorul cărţii, Ion Cocora, a oferit şi el o elegantă apreciere vizavi de volumul lansat astăzi. „Cartea are stil şi eleganţă, este o carte foarte simţită, cu transparenţă. Este trecută prin suflet, încărcată cu sensibilitate, o carte oarecum neobişnuită. Cinste cui a avut această idee şi Consiliului Judeţean care a ajutat la ea. Autoarea s-a implicat afectiv în subiect pentru că trebuie să recunoaştem că nu este uşor să stai faţă în faţă cu un om ca şi Constantin Lucaci. În carte se simte valoarea bocşeanului Lucaci”, a etalat subtil Ion Cocora.

Din cauza unui accident neaşteptat, sculptorul Constantin Lucaci nu a putut să participe la eveniment, însă şi-a exprimat gândurile prin intermediul unui membru al familiei. Artistul a mulţumit pentru efortul deosebit al autoarei şi traducătoarei cărţii, domnului Ion Cocora pentru apropierea de persoana sa. De asemenea, a adus mulţumiri domnului preşedinte Sorin Frunzăverde „aşa precum sunt rădăcinile noastre de prietenie”, dar şi tinerilor reşiţeni, în special.

La rândul ei, autoarea cărţii a precizat că această carte „este un reality-story în care totul începe prin coborârea de pe soclu. Construcţia cărţii a fost inspirată din Fântânile lui Lucaci, iar din punctul de vedere al formei cartea îşi ţese propria aventură. Mulţumesc domnului Sorin Frunzăverde pentru sprijinul acordat, pentru că fără ajutorul Consiliului Judeţean această carte nu ar fi văzut lumina tiparului. Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea cărţii. Sper ca lumea să citească această carte pentru că este vorba despre un personaj fascinant din judeţul Caraş-Severin”, a precizat Dorina Sgaverdia.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/