FOTO: ,,MasterChef” a vizitat Moldova Nouă

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Clisura devine un punct de atracţie din ce în ce mai mare, după ce o serie de proiecte au fost dezvoltate cu brio în zonă. Aşa se face că oraşul de la malul Dunării s-a putut bucura, pe lângă alţi turişti, şi de prezenţa unuia dintre cei mai mari bucătari din ţară.

Cătălin Scărlătescu, unul dintre cei trei juraţi ai emisiunii „MasterChef”, cel mai spectaculos show culinar din România, a ajuns, printr-o întâmplare, în sudul Banatului. Nu o întâmplare oarecare, ci una deosebită, pentru că acesta s-a arătat foarte curios de reţetele sârbilor din zona Clisurii Dunării. Astfel că, împreună cu primarul Matei Lupu şi membrii Uniunii Sârbilor din Moldova Nouă, a reuşit să-şi transforme vizita de toamnă într-una de divertisment, specifică zonei. Pentru a-i arăta că în Moldova Nouă şi comunităţile arondate se mânâncă bine şi, pe deasupra, mai ieftin, gazdele s-au pus pe gătit. „Localnicii USR din oraş s-au oferit să facă mâncare pentru Cătălin Scărlătescu, pentru ca acesta să vadă cum se găteşte la noi în zonă. A fost foarte încântat de ceea ce a văzut, am vorbit de multe alte reţete, dezvăluindu-ne şi nouă mici secrete de-ale bucătăriei. Pot să spun că influențele sârbești combinate cu mâncarea tradițională au dat un rezultat deosebit, iar atmosfera a fost frumoasă”, a declarat edilul-şef Matei Lupu. De altfel, la invitația acestuia, Scărlătescu a ajuns la malul Dunării.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157636175525533″]

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Întrucât autorităţile judeţene şi mediul de afaceri vor să transforme Clisura în brand turistic european, vizita chefului Cătălin Scărlătescu este văzută şi de reprezentanţii administraţiei locale ca o posibilă promovare a zonei. Se pare că peisajele mirifice ale traseului danubian şi reţetele culinare din oraşul de la Dunăre au toate şansele să fie admirate în întreaga ţară. ,,Scărlătescu va scoate o carte cu reţete şi, cu această ocazie, mi-aş dori să apară în volumul său şi oraşul nostru cu câteva feluri de mâncare specifice zonei. Cine ştie, poate că în timp ne va căuta lumea şi va vedea că se trăieşte şi se mânâncă bine şi la noi în zonă, fiind o mâncare tradiţională bună şi ieftină”, a adăugat Matei Lupu.

FOTO: www.facebook.com/savezsrba.staramoldava

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/