FOTO: Spectacol de talie mondială în Munții Cernei. Peste 500 de străini descoperă sălbăticia din Balcani!

casinoherculane by sungarden

Stațiunea milenară este mai animată ca niciodată de mii de turiști. Asta, pentru că, pe lângă străinii care au venit să descopere frumusețea din Balcani, și alți români pasionați de escaladă, dar nu numai s-au lăsat ademeniți de evenimentul de talie mondială.

Agitație mare încă de aseară în stațiunea de pe Cerna, atunci când, în Parcul Central, a avut loc deschiderea oficială a evenimentului Petzl Roc Trips. Acesta se derulează în premieră sub forma unei caravane, care parcurge nu mai puțin de cinci țări: Bulgaria, Macedonia, Grecia, Turcia și România. Acțiunea este organizată anual, în diverse locații din lume. Dacă în anii trecuți a avut loc în China, Argentina sau Spania, anul acesta organizatorii au ales stațiunea Băile Herculane.

,,Atunci când am început să organizez această acțiune, acum 2 ani, am ajuns aici, unde am vizitat mai multe zone din România, însă ne-am oprit la Băile Herculane, care este pentru noi cea mai bună locație de cățărat din țară. Până acum, pe listele noastre sunt în jur 500 de cățărători și toți, împreună, vin din 15 țări diferite, a declarat Erwan le Lann, organizatorul principal al evenimentului, care a ținut să precizeze că ceea ce se întâmplă la Herculane nu este o competiție. Acesta a explicat că scopul principal al firmei Petzl, care produce în special echipamente pentru cățărat, este să promoveze alpinismul pe întreg mapamondul. Și mai mult decât atât, încearcă să ajute și să sprijine comunitățile locale să se dezvolte.

,,Nu este o competiție, toată lumea se poate alătura Petzl Roc Trip, iar important este să ne cățărăm și să împărtășim pasiunea și încercarea de a deveni cei mai buni alpiniști din lume, a subliniat managerul de evenimente.

Aprecierile nu au întârziat să apară, mai ales din partea cunoscătorilor, care se implică activ. Unul dintre aceștia este alpinistul Bruno Adamcsek, cetățean de onoare al județului Caraș-Severin pentru performanțele atinse în acest domeniu. ,,Sunt zece zone de căţărat, patru în jurul oraşului-staţiune, de la care faci maximum 20 de minute până sus, şi şase pe Valea Cernei, la kilometrul 9, kilometrul 10, Cascada Vânturătoarea, apoi urmează faleza de la Ţăsna, kilometrul 20 şi Bobot”, a spus alpinistul pentru www.expressdebanat.ro.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157647438249976″]

Promovare mondială
Pe lângă pasiunea în sine, de a se cățăra și de a simți adrenalina la cote înalte, cei care au pus umărul la organizarea acestui eveniment își doresc să ajute comunitatea locală, iar acest lucru a fost înțeles și de oficialii care au făcut posibil evenimentul.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

„ Venirea atâtor turişti, de pe întreg mapamondul, este o oportunitate extraordinară pentru noi de a promova zona, de a promova oraşul-staţiune Băile Herculane, Banatul Montan şi chiar România. Noi am încercat să venim în întâmpinarea eforturilor depuse de organizatori, prin prezentarea, în special, a culturii tradiţionale. Totodată, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, în parteneriat cu Asociaţia de Turism şi Consiliul Local Băile Herculane au organizat în aceste zile o serie de manifestări care vor prilejui prezentarea produselor ecologice locale, obiceiurile şi tradiţiile. Este vorba de Festivalul Comunităţilor Etnice din Caraş-Severin, având în vedere că avem, în judeţ, 18 etnii, alături de români, dar şi Festivalul Răchiei din Banatul Montan”, a spus Ionesie Ghiorghioni, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Turismul de aventură, variantă de luat în calcul
Operatorii de turism au primit cu brațele deschise acțiunea, mai ales că deschide un nou orizont pentru stațiune: turismul de aventură care până acum prea puțin a fost promovat în zonă.

„ Promovarea naturii în această zonă, prin escaladă, este un lucru deosebit, deoarece staţiunea de pe Valea Cernei nu oferă doar ape termale şi tratamente, peisaje şi istorie. Avem şi natura care a fost atât de generoasă cu noi. Turismul de aventură poate fi o cale de promovare, acesta fiind şi motivul pentru care am acordat o aşa mare importanţă evenimentului, pentru a beneficia de oportunităţile oferite cu prilejul organizării Petzl Roc Trips 2014”, a afirmat Mariana Molnar, preşedinta Asociaţiei de Turism Băile Herculane.

Organizatorii evenimentului, firma Petzl, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin și al ANT, speră ca turiștii pe care i-au adus la Herculane să descopere Munții Cernei la adevărata lor valoare și să revină în stațiune.

Rămâi cu Express de Banat! Revenim cu amănunte, imagini și fotografii!

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/