[FOTO] Orele de educație fizică devin mai atractive. Badmintonul, inclus în sporturile predate în școli

badminton Oravita

Proiectul „Shuttle Time – Badmintonul în școli”, proiect inițiat în anul 2012 și implementat de Federația Română de Badminton la inițiativa președintelui forului național de profil, Animona Huțu, a ajuns și în Caraș-Severin. Peste 28 de profesori de sport din județ au participat la cursul de formare în tainele badmintonului, gazda evenimentului fiind Școala Gimnazială „Romul Ladea” din Oravița.

Federația Română de Badminton implementează cu succes proiectul „Shuttle Time” – Badmintonul în școli, începând cu anul 2012, la inițiativa Animonei Huțu (președintele Federației Române de Badminton). De-a lungul anilor, s-au înscris în program peste 160 de unități școlare la nivel național, din aproape toate județele din țară, Federația Română de Badminton devenind astfel unul dintre cei mai eficienți parteneri ai programului, lansat de Federația Mondială de Badminton (B.W.F.), la nivel european.

Federația Română de Badminton continuă extinderea programului prin organizarea de cursuri regionale gratuite pentru profesorii care doresc să obțină acreditarea oficială pentru a putea preda badmintonul în cadrul orelor de educație fizică și sport. Astfel de cursuri au avut loc și la Oravița unde 28 de profesori din județ au participat la cursurile organizate de Federația Română de Badminton în cadrul proiectului „Shuttle Time – Badmintonul în școli”. Cursurile au fost posibile datorită lobby-ului făcut de profesorul Cosmin Ciorman, profesor de educație fizică și sport la Liceul Teoretic „General Dragalina” din Oravița și s-au desfășurat în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Romul Ladea” din orașul de pe Valea Carașului.

După cele 8 ore de curs, timp în care participanții au fost inițiați în tainele badmintonului, atât din punct de vedere teoretic, cât și practic, profesorii de sport prezenți vor obține o acreditare oficială pentru a putea preda badmintonul în cadrul orelor de educație fizică și sport. „Este un curs de badminton pentru profesorii de educație fizică și sport care doresc să promoveze acest sport, atât în orele de sport, cât și în activitățile extracurriculare. Acest curs este o premieră pentru Caraș-Severin, în sensul că este prima noastră deplasare aici, existând la momentul acesta câțiva profesori pe care i-am acreditat, dar participând la cursuri în Timișoara și ne declarăm mulțumiți de o prezență atât de numeroasă a cursanților”, a declarat pentru Express de Banat lectorul acestui curs, profesor Corina Dan.

Badmintonul este un sport care implică foarte multă mișcare și a devenit sport olimpic în anul 1992, ediție la care s-a și înregistrat prima participare a unui sportiv român la Jocurile Olimpice. „Este un sport extraordinar și n-o spun doar din punctul de vederea al unei foste jucătoare și antrenoare de badminton, ci pentru că aduce beneficii sociale, pentru că atât băieții, cât și fetele pot să joace acest sport împreună, pot să-și îmbunătățească aptitudinile fizice precum coordonare mână-ochi, sărituri, aruncări, aterizare, stabilitate, abilitate, viteza, deci întrunește calitățile de la mai multe sporturi, dar pe care le găsesc la unul singur”, a completat trainerul internațional, profesor Corina Dan.