FOTO: O săptămână plină de adrenalină la Văliug!

Pădurile cărăşene au fost invadate de străini în această săptămână. Zona Văliug şi împrejurimile sale au fost promovate în stil off-road, în cadrul competiţiei GPS Trophy România.

Veniţi din Austria, Germania, Croaţia, bineînţeles România şi pentru prima dată din Elveţia, aproximativ 60 de piloţi off-road s-au întrecut în puncte, în cadrul celei de-a cincea ediţii GPS Trophy România. Aceştia s-au echipat cu absolut tot ce este nevoie şi s-au bucurat de o săptămână plină de aventuri 4×4 în teren, cu toate că vremea nu a prea ţinut cu ei. Aşa cum mocirla le-a cam dat bătăi de cap, piloţii au avut de-a face, pe parcursul competiţiei, şi cu o serie de piese de maşini distruse.

La evenimente de genul acesta este normal să întâmpinăm şi mici neplăceri. De exemplu, o maşină este de două zile pe remorcă, a ieşit din joc, are motor distrus complet, ireparabil la noi în ţară, geamuri sparte, uşi îndoite, cauciucuri tăiate şi altele. Dincolo de asta, oamenii sunt mulţumiţi de zonă, de ospitalitatea gazdelor. Cu toţii sunt veterani, vin să se simtă bine, ca într-un concediu. Anul acesta au venit şi elveţieni, deci de la an la an numărul de participanţi creşte, ceea ce ne bucură foarte mult. Aici nu e vorba de niciun premiu, de miză, dar, în cel mai bun caz, primii trei pleacă cu câte o cupă acasă, cu ceva simbolic şi amintiri frumoase sau, dacă este cazul, cu maşini distruse”, a precizat Klaus Binder, organizatorul competiţiei.

CITEŞTE ŞI: ZONA CĂRĂŞEANĂ VĂLIUG, PROMOVATĂ ÎN STIL OFF-ROAD!

În ciuda problemelor la maşini, concurenţii s-au arătat a fi foarte bine dispuşi pe parcursul acestor zile, lustruindu-şi maşinile înainte de fiecare plecare şi făcându-le revizia necesară: „Sunt într-o formă maximă. Echipa mea se află foarte aproape de locul trei, nu ne facem griji, totul este în ordine. Singurul inconvenient este noroiul care, din păcate, m-a înnegrit din cap până în picioare”, a spus unul dintre piloţi.

Photoset not found

Deşi urmăresc un program destul de lejer, simţindu-se „ca acasă”, participanţii trebuie să ţină cont şi de regulamentul competiţiei, ce-i drept, unul nu foarte strict ca şi cel de la etapele naţionale.

Concurenţii au folosit şi vor folosi mai astăzi doar drumuri existente din zonă, pe etapele de legătură, adică drumurile publice, respectând viteza legală. Regula de bază este ca echipele să fie formate din minim două, maxim trei maşini. Asta este ideea: să se ajute reciproc în teren la fel cum spune legea de bază din off-road: să nu ieşim niciodată singuri. Toţi concurenţii au sisteme de navigaţie electronice în maşini, ei privesc nişte coordonate pe care trebuie să le respecte. Iniţial, trebuie să adune puncte, iar strategia de a atinge acele puncte şi-o face fiecare. Ei trebuie să găsească cele mai scurte şi mai bune drumuri existente de legătură pentru puncte. Ordinea cu care le atacă e problema lor. Ideea e ca la sfârşitul zilei să vină înapoi cu cât mai multe puncte culese”, a mai explicat pentru expressdebanat.ro Klaus Binder.

Asociaţia GPS Trophy România a fost constituită în anul 2009, cu scopul de a organiza ture de concediu off-road pentru turişti din străinătate. Potrivit organizatorilor, ideea evenimentului în sine a apărut pe parcurs pentru a le oferi străinilor, pe lângă relaxare, şi puţină adrenalină. Cheltuielile competiţiei sunt susţinute în fiecare an doar din taxe de participare, acestea fiind destul de mici faţă de alte evenimente de acest gen din ţară sau străinătate.