Mii de deşeuri colectate de Ziua Curăţeniei

Bocşenii iubesc natura şi vor să trăiască într-o lume mai responsabilă, astfel că s-au pus pe treabă. De Ziua Naţională a Curăţeniei, majoritatea localnicilor, în frunte cu primarul, s-au implicat în acţiunile de igienizare a oraşului.

Administraţia locală din Bocşa s-a alăturat autorităţilor cărăşene la mişcarea internaţională de curăţenie, organizată în fiecare an de echipa ,,Let`s Do It, România”. Mai multe echipe din cadrul primăriei au fost prezente pe raza oraşului pentru a tăia iarba, gardul viu, pentru a tunde pomii, dar să şi adune peturi. Localnicii nu au bătut pasul pe loc şi au pus şi ei umărul la treabă, fiecare curăţând deşeurile din faţa caselor.

Mai mult decât atât, întreaga acţiune a fost coordonată de însuşi edilul-şef, Eugen Cismăneanţu, care nu a ezitat să se implice pe teren. Acesta s-a urcat pe tractorul cositor şi, cu mare plăcere, a tăiat iarba din Parcul Pescăruş, arătând cetăţenilor că atunci când este nevoie trebuie să te implici. ,,Prin această acţiune vom putea educa generaţiile următoare de la care avem aşteptări mult mai multe decât de la fostele generaţii. Consider că de la primar până la cel mai mic trebuie să ieşim şi să ne implicăm, pentru că tot ceea ce facem este pentru noi, pentru oraşul nostru, pentru a avea mai multă curăţenie. De asemenea, pentru că ne dorim acest lucru, mai ales că cetăţenii au exprimat asta pe reţelele de socializare. Prin implicarea mai multor voluntari am încercat să rezolvăm oraşul Bocşa în acest punct de vedere şi consider că am făcut un lucru chiar foarte bun”, a explicat primarul Eugen Cismăneanţu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157636176023474″]

Edilul-şef a ţinut să le mulţumească şi reprezentanţilor ocoalelor silvice cărăşene care s-au implicat în această acţiune, dar şi instituţiilor de învăţământ ai căror directori, profesori şi elevi au arătat că le pasă de oraş, înfruntând această provocare. La acţiunea de anul acesta, la nivelul judeţului Caraş-Severin au participat peste 2.400 de voluntari, colectându-se aproximativ 3.000 de saci de deşeuri.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/