FOTO: Luca Mălăiescu evaluează pagubele lăsate în urmă de inundații: „Și infrastructura, și casele oamenilor sunt grav afectate!”

Edilul-șef a ieșit în această dimineață pe teren, ca să discute cu oamenii și să analizeze urmele lăsate de ape. 2 poduri au fost afectate, dar și 16 case.

Ploile abundente din weekend nu au afectat doar municipiul Caransebeș, ci și orașul Oțelu Roșu. „Deocamdată, pot să spun că la capitolul infrastructură două poduri au fost măturate de ape, cel de la Gura Jgheabului și Podul Mare de la Cireșa. Mai mult decât atât, și 16 gospodării sunt afectate grav. Atunci când vom cunoaște cu exactitate valoarea pagubelor, vom întocmi o adresă pe care o vom transmite Instituției Prefectului Caraș-Severin”, a declarat Luca Mălăiescu pentru www.expressdebanat.ro.

pod_gura_jgheabului  inundatii otelu rosu

Și parlamentarul Valeria Schelean s-a deplasat la fața locului. „Încă o dată natura s-a încăpățânat să ne arate că, indiferent de cât de mult a evoluat societatea, suntem totuși neputincioși. Ne-am mobilizat cu mic și mare să ajutăm familiile afectate de inundații, însă cred că furia naturii ne-a învățat o lecție pe care toate administrațiile locale trebuie să o țină minte: 1. să demarăm urgent demersuri pentru curățarea albiilor râurilor de vegetația excesivă, împiedicând astfel apele învolburate să își devieze cursul prin gospodăriile oamenilor; 2. rigolele de scurgere a apelor pluviale nu sunt un moft, dimpotrivă, o necesitate pentru orice localitate europeană; 3. Curățarea periodică a rigolelor existente ține atât de fondurile alocate de autoritățile administrației locale, dar și de responsabilitatea și spiritul civic al fiecăruia dintre noi”, a spus Valeria Schelean pe pagina sa de Facebook. De asemenea, parlamentarul a și postat mai multe fotografii de la fața locului, preluate de www.expressdebanat.ro.

inundatii otelu rosu