[FOTO] Liceul Teoretic „General Dragalina” Oravița, un exemplu de așa da

Liceul Teoretic „General Dragalina”, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din Oravița, își păstrează blazonul de școală de elită din Caraș-Severin și an de an pretențiile cresc, atât pentru elevii care-i calcă pragul, cât și pentru cadrele didactice și managerul instituției.

A fi elev la Liceul Teoretic „General Dragalina” din Oravița este visul oricărui elev din Valea Carașului. Este un soi de mândrie locală. Nu este mai puțin adevărat faptul că și-n cazul cadrelor didactice, care doresc să predea la acest liceu, regula se confirmă. Istoria, cadre didactice bine pregătite, formată, în mare măsură, chiar la acest liceu, sunt cerințe pe care elevul cu standarde ridicate le știe deja când ia în calcul să urmeze studiile acestei instituții de învățământ. Competiția este la ea acasă odată ce ai călcat pragul liceului. Un rol important și care implică o responsabilitate în plus, pe lângă cel al cadrului didactic, este cel al managerului instituției de învățământ, care trebuie să păstreze un echilibru și să vegheze atât la actul educațional, cât și la actul administrativ. Un astfel de exemplu este actualul manager al instituției de învățământ, profesor Alideia Țepeneu, care, în ultimii doi ani a găsit calea de a îmbina aceste două componente. Și bineînțeles că rezultatele au fost pe măsură.

Prioritatea managerului a fost refacerea, dotarea și modernizarea bazei materiale a școlii

În cei doi ani de mandat, prof. Alideia Țepeneu a fost preocupată de refacerea, dotarea și modernizarea bazei materiale a instituției de învățământ. Corpul central, care nu mai fusese reabilitat de ani buni, are o nouă față, holurile și sălile de clasă fiind reabilitate în totalitate. Uși stratificate noi, montarea de table magnetice în fiecare sală de clasă, renovarea toaletelor sunt câteva dintre schimbările făcute în incinta liceului. Curtea liceului și parcul din interior au suferit schimbări peisagistice esențiale, ultimele modificări, cele făcute în această vacanță de vară și anume pictarea scărilor de la intrarea în corpurile de clădire și în parc dând un aer de nou și modern instituției de învățământ. Nici clădirile aparținătoare liceului nu au fost uitate, anul trecut Grădinița cu Program Normal Nr. 2 fiind reabilitată în totalitate, crescând astfel standardul de învățare al micuților ce frecventează această grădiniță.

Teren de sport la standardele unui liceul care își dorește performanță

Terenul de sport a fost o problemă extrem de importantă pentru elevii de la Dragalina. Până în vara acestui an, elevii erau nevoiți să facă orele de educație fizică pe un spațiu deteriorat în proporție de 60%. Chiar și-n condițiile acestea, liceul nu a coborât standardele, membrii clubului „I heart sport” obținând rezultate notabile în activitățile sportive organizate la nivel local, județean și național. Din această vară, problema terenului de sport va fi o amintire, liceul beneficiind din acest nou an școlar de un teren modern amenajat corespunzător.

Bibliotecă nou amenajată cu peste o mie de volume

O bibliotecă nouă în incinta liceului a fost visul managerului Țepeneu înainte de a fi directorul instituției de învățământ și asta mai ales având în vedere calitatea de profesor de limba și literatura română. Acest vis a devenit realitate la sfârșitul acestui an școlar când o sală a fost amenajată și dotată cu mobilier de bibliotecă ale căror rafturi sunt încărcate cu peste 1.000 de volume de carte. Ca satisfacția să fie pe măsură, numele bibliotecii este purtat de regretatul scriitor și om de cultură orăvițean Mihai Moldovan. „Visez de mulți ani, cu mult înainte de a fi director, să-mi petrec orele libere într-o bibliotecă la școală, a cărei imagine mi s-a întipărit în memorie în timpul unei vizite la o școală din Anglia. Nu numai ca director, ci mai ales ca profesor de limba și literatura română, am o mare satisfacție că am reușit, cu ajutorul Primăriei Oravița și al partenerilor noștri de la școala din Lincoln, să creăm un spațiu modern, dotat cu mobilier nou, un nou fond de carte, dar și cu măsuțe cu fotolii pentru ca cei ce iubesc cititul, elevi și profesori, să folosească biblioteca și ca sală de lectură”, ne mărturisește directorul Liceului Teoretic „General Dragalina”, profesor Alideia Țepeneu.

Rezultatele la învățătura s-au ridicat la nivelul pe care-l impune prestigioasa instituție de învățământ

Rezultatele la examenele naționale, concursuri și olimpiade au fost și în anul școlar ce s-a încheiat unele pe măsura cerințelor impuse de liceul orăvițean. Ele au crescut de la an la an, iar anul acesta, după sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat, procentul de promovabilitate a fost de de 76,14, pentru seria curentă, absolvenții clasei a XII-a Filologie înregistrând promovabilitate de 100%; procentul total, luând în calcul și seriile anterioare, este de 68,87, după sesiunea din toamnă. Rezultate bune au înregistrat și elevii de clasa a VIII-a care au obținut în acest an un procent de promovabilitate de 89% la Evaluarea Națională.