FOTO: Sabo, față în față cu oamenii

Candidatul ARD pentru  postul de senator pe Colegiul 1 –Reșița-Oravița, Ioan Sabo, își continuă vizitele pe raza județului. După ce a dezbătut cu cetățenii principalele probleme ale localității Socol, comune ca Vărădia, Mercina și Vrani s-au aflat pe lista cu următoarele destinații punctate de candidat. Deplasările se continuă și astăzi la Bozovici.

După o săptămână în care au fost vizitate câteva din localitățile cărășene, candidatul  Ioan Sabo a pornit din nou pe traseu. Astăzi a ajuns la Bozovici, unde va sta de vorbă cu alegătorii și, ca de fiecare dată, va semnala, împreună cu cetățenii, problemele localnicilor.

La sfârșitul săptămânii trecute, candidatul la Senat s-a deplasat în alte cinci localități din județ. Astfel, pe lângă Vărădia, Mercina și Vrani, Ioan Sabo a trecut și pe la alegătorii din localitățile Iertof și Ciortea. În fiecare dintre aceste cinci locații, candidatul ARD a stat de vorbă cu cât mai mulți cetățeni în parte pentru a contura o imagine a principalelor dificultăţi cu care se confruntă locuitorii acestei zone.

Tot în cursul săptămânii trecute, doctorul în economie s-a întâlnit cu alegătorii din localitatea Socol, unde a primit solicitări din partea cetățenilor pentru a sprijini în continuare proiectul de implementare a rețelei de apă și canal, modernizarea primăriei, construcția unui after school și asfaltarea principalelor drumuri. Ioan Sabo a asigurat cetățenii localității Socol de continuarea și finalizarea proiectelor aflate în derulare, precum și de începerea unora noi, după alegerea sa în Parlamentul României.(P)
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157632053331415″]

Comments

  1. carp cristian gabriel says:

    Nelule,nu te-ai schimbat absolut deloc esti acelasi ca in anii de liceu !!!!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/