DJ 57 care a omorât investiţii se reabilitează

Cu toate că Fabrica Delphi oferă de la o zi la alta tot mai multe locuri de muncă, o mare parte dintre cei care ar putea fi interesaţi să muncească aici nu au cu ce să ajungă în oraşul de la Dunăre. În acest sens, conducerea primăriei cere ajutorul mai marilor de la centru. 

Administraţia locală din Moldova Nouă îşi doreşte ca forţa de muncă din zonă să crească tot mai mult, mai ales că Fabrica de cabluri „Delphi” din localitate are posibilitatea să-şi extindă afacerea. Pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie reabilitat Drumul Judeţean 57 care leagă Moldova Nouă de Bozovici, drum impracticabil pe aproape jumătate din lungimea sa. Astfel că şomerii din zona Văii Almăjului nu au deocamdată nicio şansă „să-şi câştige pâinea” la compania de cabluri.

Îmi doresc din tot sufletul să reabilităm drumul acesta care leagă două drumuri naţionale. El are aproximativ 50 de kilometri. O jumătate este circulabilă şi ar mai fi 25 de kilometri. Nu trebuie asfaltat, ci măcar pietruit şi dirijat cu şanţuri de apă. În următorul moment eu zic că ar trebui să apară utilajele pe drum, iar în vară să fie totul gata”, a declarat pentru Express de Banat primarul Matei Lupu.

drum1 drum2

Reabilitarea acestei porţiuni de drum este mai mult decât necesară, pentru ca potenţialii investitori să-şi poată desfăşura activităţile cu un număr mult mai mare de angajaţi.

Dacă avem posibilitatea să le dăm de lucru oamenilor în zonă, de ce să nu facem cei 25 de kilometri?! Noi ne blocăm în tâmpenii… asfaltul ar trebui să fie lună, ca să putem atrage forţa de muncă şi să le dăm oamenilor posibilitatea să muncească, mai ales că Fabrica Delphi va mai angaja în vară aproximativ 600 de persoane”, a explicat Matei Lupu, care s-a săturat ca, de fiecare dată când cere ajutorul oficialilor, răspunsul acestora să fie: „O să se facă!”.

Drumul se află în planul nostru, vrem să îl refacem şi îl vom reface doar că nu le putem face pe toate dintr-o dată, trebuie să le facem pe rând. Constructorii au început deja lucrările de întreţinere, însă nu au ajuns până acolo, nu se pot face toate deodată repet. Deci lucrările privind acea porţiune de drum se află în programul de anul acesta. Bineînţeles că îl vom face, îl vom pietrui, aşa cum s-a stabilit. Am şi fost cu constructorul şi cu domnul primar pe teren, am văzut situaţia şi urmează ca în vară să ne apucăm de el pentru ca acesta să fie practicabil“, a explicat Ianoş Roşeţi, directorul Direcţiei Patrimoniu din cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/