FOTO: Dăm în gropi până la drumul de zeci de milioane de euro care duce spre Slatina Timiș!

Drumul Văliug – Slatina Timiș, care deschide cea mai importantă zonă turistică din vecinătatea Reșiței, a fost reabilitat aproape în totalitate. Cu toate acestea, se pare că autoritățile de la centru nu dau doi bani pe ultima porțiune de aproape trei kilometri, care face legătura între Reșița și Cuptoare.

Degeaba se circulă ca-n palmă până la Slatina Timiș dacă turiștii dau în gropi încă de la ieșirea din Reșița. Drumul până la Cuptoare este un adevărat calvar și pentru turiști, și pentru localnici. Cu iluzia unei șosele modernizate la standarde europene, șoferii care se încumetă să străbată muntele sunt luați prin surprindere de valurile din asfalt și gropile presărate pe mijlocul drumului, ca ciupercile după ploaie.

Investiția de modernizarea a traseului care leagă Reșița de Slatina Timiș a atins sume de peste 20 de milioane de euro, bani europeni care au schimbat în proporție de 90 la sută aspectul căii de acces spre zonele turistice din apropierea Reșiței. Mai mult decât atât, drumul cu pricina a fost aliniat pe lista celor mai spectaculoase șosele montane din țară, renume pe care nu-l merită în totalitate, având în vedere că nu este finalizat.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157648451725185″]

Faptul că exact prima porțiune de drum a fost lăsată cu ochii în soare nu este demn de foarte multe cuvinte de laudă. Motivele, spun reprezentanții Direcției Județene de Patrimoniu, nu sunt greu de găsit. „Robinetul” banilor de la Guvern a fost închis înainte ca porțiunea de drum dintre Reșița și Cuptoare să fie finanțată. În aceste condiții, nu există nicio certitudine că gropile vor dispărea prea curând.

Noi nu am mai primit bani pe acea ordonanță și pentru această porțiune de drum. Se așteaptă bani de la Guvern care nu au mai venit. Nu știm ce șanse sunt să mai primim finanțare”, a explicat Marius Andrițoi, directorul executiv adjunct al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat Caraș-Severin.

Până în momentul în care vor fi rezervați bani și pentru această porțiune de drum, reprezentanții județeni nu au de ales decât să treacă la sapă de câte ori se adâncește câte-o groapă, în așteptarea banilor promiși de la Guvern care însă nu par să mai vină.

Noi vom mai interveni să reparăm de câte ori este nevoie, acolo unde se strică drumul. Tot am sperat că vor fi alocați bani și pentru acei doi kilometri, dar din păcate nu a fost așa”, a mai menționat Marius Andrițoi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/