[FOTO] CSM Reșița a pierdut duelul nou-promovatelor. Leo Doană și-a băgat elevii în ședință!

Duelul nou-promovatelor în Liga a III-a a fost tranșat clar astăzi de Ripensia Timișoara. CSM Reșița s-a poticnit pe propriul teren în fața unui adversar mult mai combativ și mai omogen. CSM Reșița a cedat cu 1-3, în etapa a V-a din Liga a III-a de fotbal, Seria a IV-a.

Elevii lui Leontin Doană veneau după două victorii consecutive și sperau să continue seria, mai ales că evoluau pe propriul teren contra unui adversar care ar motiva pe oricine prin numele cu greutate pe care îl poartă. Vremea superbă a adus în tribunele Stadionului „Mircea Chivu” din Valea Domanului mai mulți spectatori ca de obicei, atmosfera fiind întreținută de galeriile celor două echipe.

Meciul nu a început însă grozav pentru reșițeni, care nu au reușit să trimită nicio minge pe spațiul porții în primul mitan. În schimb, ocaziile periculoase au fost la poarta lui Zimmermann. Mai mult decât atât, oaspeții au fost cei care au deschis scorul, în minutul 30, după ce Nanu a transformat penalty-ul acordat în urma faultului făcut de Bloju asupra lui Mediop. În finalul primei reprize, CSM Reșița a primit o lovitură grea, Alin Liuba a căzut rău, părăsind terenul accidentat, iar în pauza meciului a fost trimis la spital. Leo Doană făcuse deja a doua schimbare.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157673373341022″]
Imediat după pauză, Reșița a început agresiv și a primit și ea un penalty, după ce Negrei a fost faultat copilărește de Semeniuc și Costachi, înlocuitorul lui Liuba, a egalat pe tabela de marcaj: 1-1 în minutul 50. Ripensia a trecut din nou în avantaj în minutul 61, atunci când Mediop, aflat în poziție laterală în interiorul careului, a întors un fundaș reșițean și a șutat puternic pe sub Zimmermann. Meciul se putea relansa în minutul 68, când Costescu a centrat în careul timișorean, iar juniorul George Ponoran, aflat în poziție ideală, nu a avut curajul unui șut sănătos. Speranțele reșițenilor au fost spulberate total în minutul 79, odată cu golul aceluiași Mediop, cu capul, din centrarea de pe stânga a lui Toma.
Chiar dacă în final, Beloescu a ratat o ocazie rarisimă, după ce portarul Gakos s-a ciocnit de un coechipier, mingea fiind respinsă de pe linia porții, impresia generală a fost că Timișoara a fost net superioară unei echipe a Reșiței care își dorește mult, dar deocamdată nu poate. CSM Reșița a pălit în fața jocului Ripensiei. Ripensia a plecat din nou neînvinsă din Valea Domanului, după ce anul trecut spulbera Școlarul în Cupa României, cu 5-0.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157671215417344″]

„Prima repriză am început mai slab. În repriza secundă ne-am mai revenit. Eu zic că meciul a fost decis la ocazia lui Ponoran. La 2-1 pentru Ripensia am avut centrarea lui Costescu în șase metri, la Ponoran, și el a dat pe lângă poartă. Dacă făceam 2-2, eu zic că puteam întoarce rezultatul. Din păcate, greșelile făcute de fundașii centrali în meciul cu Ighiu s-au reptat și astăzi. Dacă la Lugoj au jucat fără greșeală, n-au avut constanță în joc și jocul ne-a pedepsit. Când iei trei goluri acasă, nu am cum să felicit apărarea. Nu e OK. Oricât de bine ai juca, dacă iei trei goluri acasă e greu să câștigi meciul. Asta este, mergem înainte și tot noi trebuie să o scoatem la capăt. Le-am zis și băieților în vestiar, stăteau cu capetele plecate”, a spus antrenorul Leontin Doană, care și-a băgat elevii în ședință imediat după meci, ignorând presa locală vreo jumătate de oră.

CSM Reșița: Zimmermann, Banac, Beloescu, Bloju (min. 57, A. Coviț), Breșneni, Buzdugan (min. 35, Doda), Costescu, Liuba (min. 40, Costachi), Negrei, Ponoran, Szijj.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/