[FOTO] Când copilul tău iese în stradă să-ți strige „Ajută-mă să cresc!”

Ziua Națională fără Tutun, aniversată în fiecare an în a treia joi din luna noiembrie, a fost marcată la Școala Gimnazială „Romul Ladea” din Oravița prin ample manifestări care au avut ca scop atragerea atenției asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătății oamenilor.

Agenția Națională Antidrog (ANA), prin intermediul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Caraș-Severin, a folosit acest prilej și a desfășurat activități de informare, sensibilizare și conștientizare în mediul școlar, familial și în comunitatea orăvițeană, cu privire la riscurile consumului de tutun și de formare de abilități de viață sănătoasă. Alături de Școala Gimnazială „Romul Ladea”, Liceul Teoretic „General Dragalina”, Liceul Tehnologic „Mihai Novac”, Inspectoratul Poliției Județene Caraș-Severin, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin a realizat câteva activități în vederea marcării Zilei Naționale fără Tutun, la care au participat peste 300 de elevi din instituțiile de învățământ orăvițene.

Evenimentul a debutat la ora 9.00, la Școala Gimnazială „Romul Ladea” unde au avut loc nu mai puțin de 10 sesiuni de informare și conștientizare în mediul școlar cu privire la riscurile consumului de tutun, alcool și droguri, sesiuni la care au participat peste 300 de elevi de la cele 3 instituții de învățământ, cadre didactice, dar și părinți.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157675120019922″]

Cuib de vise 1000x100

După sesiunile de informare, la ora 12.00, elevii, cadrele didactice, părinții și inițiatorii acestei acțiuni au pornit într-un marș ANTITUTUN în cartierul Zona Gării din Oravița. Pe timpul marșului, elevii au scandat mesaje antitutun, antidrog și antialcool. Pe lângă scandări, elevii au împărțit trecătorilor pliante antitutun și antidrog cu mesajul „Ajută-mă să cresc!”.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157676719927025″]

Siguranța pe traseul marșului a fost asigurată de către lucrătorii de poliție ai Secției de Poliție Oravița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/