FOTO: Autoritățile locale din Oravița investesc în educație. Elevii de la „Romul Ladea” vor avea o școală nouă și modernă!

Clădirea corpului vechi al Școlii Gimnaziale „Romul Ladea” din Oravița va fi reabilitată până la începutul noului an școlar. Astfel, micuții vor păși în noul an școlar cu forțe proaspete, într-un mediu care să se încadreze în normele europene.

Reabilitarea corpului vechi al Școlii Gimnaziale „Romul Ladea” a fost demarată încă de la începutul săptămânii trecute. În partea veche a unității de învățământ învață în fiecare an zeci de micuți de clase pregătitoare și primare. Așadar, demararea unor lucrări ample de reabilitare a spațiului în care elevii își desfășoară activitatea era absolut necesară.

Pe agenda lucrărilor se regăsește în primul rând repararea acoperișului, prin înlocuirea țiglei, a jgheaburilor și a burlanelor. Vor fi reparate și zugrăvite holurile celor două nivele, precum și trei săli de clasă.

Conducerea școlii s-a implicat în totalitate pentru rezolvarea acestei probleme veche de ani buni de zile. De asemenea, conducerea unității școlare s-a bucurat și de ajutorul autorităților locale, dar și de cel al părinților și al cadrelor didactice.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157645939942559″]

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Nici oamenii de afaceri nu au stat pe gânduri și au sărit să întindă o mână de ajutor pentru ca micuții să poată păși în noul an într-o școală cu totul schimbată.

„Îmi exprim gratitudinea față de sprijinul acordat de cadrele didactice, de Primăria orașului Oravița și de părinți, fără de care ne era foarte greu să începem proiectul de reabilitare”, a declarat Lepa Marțian, directorul instituției de învățământ.

Sursă: voceaoravitei.ro

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/